După ce a făcut el multe izvoare de minuni și după ce a devenit „plin de zile” și după ce a hrănit și adăpat „poporul ales” cu pâinea ortodoxiei și cu multe șuvoaie de minuni și ajungând la adânci bătrânețe, fiindcă nu este om care să trăiască și să nu vadă moartea, trebuia ca și el să slujească legii obștești a firii măcar că mai presus de fire a avut isprăvile. Căreia i-a și slujit ca un cinstit cu moarte cinstită, despre care nu vreau să spun multe lucruri, ci că s-a adăugat și el părinților lui și ajutătorii lui, corurilor arhierești și păstorești ale lui Hristos, văzând nemijlocit întreit sfânta lumină a nedespărțitei Treimi, lăsând în urmă plânsul poporului orfan păstorit de el și mormântul lui – izvor de tămăduiri.

Iar noi ne îndreptăm spre celelalte izvorâri de minuni ale lui, ca de acolo să-i adăpăm pe cei ce însetează de ascultarea lor. Și atâta vom adăpa, cât rugăciunile lui ne vor izvorî harul. Dar că vom povesti minunile lui pe scurt, nimeni să nu se mire. Căci strădania mea este ca prin puține cuvinte să prezint firea minunii. Căci a spune două sau trei minuni cu împletire de multe cuvinte, dar a lăsa deoparte mulțimea celorlalte, nu mi se pare mică pagubă. Pentru aceea voi purcede și la celelalte minuni ale dreptului.

Odată, când a fost un incendiu cumplit în împărăteasa cetăților, încât paguba a fost nu numai asupra caselor și avuțiilor, ci și foarte mulți dintre oameni s-au ars. Un bărbat dintre cei bogați, care obișnuia să-l prăznuiască pe Sfântul Nicolae, nimic altceva nu i-a mai rămas din foc pentru viața lui, decât cerceii de aur pe care obișnuia să îi poarte soția lui.

Dar a crezut de cuviință bărbatul să-i dea și pe aceștia la sărbătoarea sfântului Nicolae, ca să nu rămână nepărtaș acesteia. Și trimițând cerceii prin femeia lui la unul din prietenii lui la Eptaskalo găsește în pridvorul bisericii sfântului Acachie pe dumnezeiescul Nicolae, sub chipul unui monah cuvios, care i-a dat femeii 24 de monede de aur, zicându-i: Du-te o, femeie, luând și cerceii tăi, și săvârșind sărbătoarea voastră vino în fiecare an în acest loc și eu îți voi da ție 24 de monede de aur. Iar femeia, venind la bărbatul ei și dându-i monedele și povestindu-i negrăita minune, s-a minunat și el și toți cei care au auzit. Și săvârșind sărbătoarea cu strălucire au dat slavă lui Dumnezeu și slujitorului lui Nicolae. Iar viața lui[1] s-a mărit îndoit. Dar lua de la sfântul în acel loc și cele 24 de monede în fiecare an.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Panegirice I, Scrieri III, Editura Doxologia, Iași, 2016)

[1] E vorba de cele ce sunt pentru viață, adică avuția lui.