În acelaşi timp, putem trăi naşterea unui copil ca pe un fapt cu totul banal. Ceva care li se întâmplă altora. Un eveniment care nu ne privește pentru că este particularul unei anume familii, care nu ne solicită vre-o reacţie aparte. Deși, în treacăt fie spus, dacă facem parte din marea familie a Bisericii, orice naștere și mai ales renașterea prin Botez ne privește în mod direct, aici toți fiind frați cu toți, având un unic Părinte. Este și motivul pentru care botezurile se făceau cu toată comunitatea bisericii adunată în Liturghie, nu doar familia și cei apropiați adunați la biserică pentru un moment privat.

Nu luăm în discuţie cazurile în care sarcina şi naşterea sunt atât de costisitoare şi atât de controlate medical încât orice urmă de taină se vrea cu totul descifrată, rapid rezolvată și cât mai garantată.

Totuşi, dincolo de pulsul pieţei şi al derutei mediatice, naşterea este o mare Taină fiind legată direct de Dumnezeu. Şi, ca orice Taină, ea se înțelege, se trăiește şi se împărtăşeşte în firescul asumat și în simplitatea cu discernământ, fără  artificii. Bineînţeles, aceste trăiri sunt rare. Ele reprezintă un tip de aristrocraţie a vremurilor noastre, a celor puţini, care reuşesc să rămână imuni la valul de senzaţii turnat din plin peste percepţiile noastre.

Pe aceleași coordonate, Naşterea Mântuitorului fie este Taina care ne hrăneşte, fie senzaţia care ne încântă. Mă tem că o combinare fericită a lor nu prea există, oricât ne-ar plăcea să credem şi ne-ar fi comod să acceptăm.

Nu-i un lucru de mirare. Chiar şi în zilele lui Irod împăratul, Taina venirii lui Dumnezeu printre noi a fost întâmpinată cu aceeaşi forfotă şi indiferenţă cu care o tratăm noi, cei care o serbăm de două mii de ani încoace. Cel puţin ei aveau o scuză. Fie erau păgâni, necunoscători ai semnelor cereşti. Fie erau evrei, care în preocuparea lor de legile strămoșești au uitat cu totul de cele dumnezeiești. Taina se desfăşura sub ochii lor, iar ei erau preocupaţi: de recensăminte, de târguieli, de cazări, de oaspeţi, de gazde, de rude şi prieteni, de familii şi neamuri, de speculaţii teologale, ce se făceau din plin la astfel de evenimente. În același timp și pe acest fond ce radiografia dezinteresul și indolența multora, se dezvăluia deplin Taina Naşterii Fiului lui Dumnezeu. Si, ceea ce părea un eveniment particular, trăit în ascuns de bătrânul Iosif şi Fecioara Maria, era de fapt cea mai mare minune a umanităţii. Era unicul lucru nou sub soare. Era singurul eveniment important al omenirii. Era ştirea cu totul senzaţională a istoriei. Dar nimic din toate acestea nu s-au sesizat. Doar Taina învăluia întregul conţinut al Naşterii Mântuitorului, fiind trăită ca atare de părinţi, de magi, de păstori, de îngeri şi de cei care au dat din puţinul lor (măcar o peşteră, un grajd sau o iesele) şi au primit peste puterile lor.

Totul e să vrei să te învecinezi cu Taina, iar condiția este să o Cunoști și nu poți să o cunoști decât plămădindu-te în Cuvintele Scripturii, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Sfinților Părinți, profesorii și călăuzitorii noștri spre Peștera Pruncului de Sus. Adică, să știi cu adevărat: Cine este Cel ce se Naște în Betleem, nu să mergi după senzații și iluzii sentimentaliste. Abia Atunci Taina însăşi te învăluie, te atrage irezistibil şi te odihneşte înţelegător. Este unicul chip în care tot soiul de senzații și iluzii, de iraționalități și sentimentalisme, întreținute în noi cu acordul nostru, pot fi năruite și se dau singure la o parte din pricina efemerului care le caracterizează. Cedează firesc unei Bunătăţi mai mari. Se  lăsă risipite de nespusul Tainei pe care omul începe să-l recunoască ca autenticul după care tânjește.

Pentru a fi atinşi de Taină nu ne trebuie nimic din exterior. Nu avem nevoie de imperative. Nici de impulsuri exterioare, nici de cadre favorabile. Este deajuns să Vrem: să Aşteptăm cu nerăbdare sfântă reieșită dintr-o calitativă pregătire; să Oprim la timp trebăluiala şi să Sporim Atenţia; să ne lăsăm cuprinşi de ea din sensuri și înțelesuri, fără să-i adăugăm de la noi niciun plus de senzație; să o Primim în carnea și sângele nostru, destinația finală a întrupării lui Dumnezeu. Astfel, în simplitate asumată, în liniştire cu sens, în înţeleaptă aşezare vom redobândi normalitatea caldă a fiinţei, semn că Taina ne preface din interior.

Naşterea Mântuitorului este începutul de/în Taină și ne vizează în modul cel mai direct pe fiecare dintre noi. Ea ne vizitează aievea, dincolo de agitaţia noastră şi dincoace de percepţiile induse şi fabricate artificial. Nu Moş Crăciun, nu spiriduşii, ci Însuşi Dumnezeu ne vizitează. Nu din bucate şi cadouri, nici din artizanale spectacole şi chiar nici din colinde şi rugi neasumate ne vine bucuria Tainei. Toate acestea nu sunt decât pretexte care o pot înlocui în cei purtaţi de senzaţii mărunte sau o pot spori în cei care-s vecini cu Taina.

Alegerea ne aparţine. Taina oricum Este şi vine continuu. Ea nu ocoleşte pe nimeni, precum nici senzaţia pe cei nepăsători. Ea îmbrăţişează pe toţi şi se lasă găsită de toţi, dar nu oricum și nu în orice fel. Şi-a micşorat măsurile pentru noi, dar nu pentru a fi ignorată sau batjocorită. Şi-a ascuns strălucirea ca să nu ne sperie, dar nu ca să improvizăm în jurul ei doar ceea ce ne convine. A sărăcit voit, ca noi cu sărăcia ei să ne îmbogăţim cu bogăţie neîmpuţinată, dar nu să profităm de ea să ne sporim mai mult averile noastre. Hristos Se Naște! În Adevăr se Naște!