Preaînţeleptul Artist
Să ne străduim întotdeauna a ne îndrepta mintea la cele de sus unde sunt Tatăl nostru şi locuinţa noastră.
Noi suntem creaţi pe pământ ca să fim râvnitorii frumuseţii nemuritoare şi părtaşi la convorbirile tainice ale lui Dumnezeu. Cunoaştem, suflete, înălţimea slavei tale şi nu te asemănăm cu animalele cele necuvântătoare. Noi nu vom avea unul şi acelaşi sfârşit cu ele, o suflete, deoarece nu avem unul şi acelaşi chip. Lor le este specific să se aplece întotdeauna în jos şi să-şi umple permanent pântecele cu mâncare stricăcioasă însă noi avem, suflete, un trup minunat construit direct de către preaînţeleptul Artist. Despre celelalte frumuseţi ale tale pe care le-ai primit de la Dumnezeu şi cu care eşti foarte împodobit, eu nu voi vorbi. Ele ne arată foarte convingător faptul că patria noastră este cerul şi că putem să ne lăudăm că avem Tată chiar pe Dumnezeul cel de sus. De aceea, să ne străduim întotdeauna a ne îndrepta mintea la cele de sus unde sunt Tatăl nostru şi locuinţa noastră.
(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 70)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro