Dreptmăritori creştini,

Într-o noapte furtunoasă, pe când Apostolii se aflau într-o corabie în largul Mării Galileei, Domnul păşea pe mare ca pe uscat. Crezând că este o nălucă, ei s-au speriat şi au început să strige. Deodată, peste zgomotul asurzitor al valurilor, s-a auzit glasul încurajator al lui Iisus: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Mt. 14, 27).

Petru a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă”. Domnul i-a zis: „Vino!”, iar ucenicul, coborându-se din corabie, a păşit încrezător pe suprafaţa mării, ca şi Învăţătorul său. Dar văzând valurile năprasnice şi auzind vuietul cumplit şi-a pierdut curajul, s-a temut şi a început să se scufunde, strigând cu groază: „Doamne, scapă-mă!” (Mt. 27, 30).

În acea clipă, Iisus era lângă el şi scoţându-l din valuri, îl mustră: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Mt. 27, 31).

Iubiţi credincioşi,

Creştinii care au tulburări spirituale, au nevoie să audă cuvinte de încurajare, în timp ce sunt loviţi din toate părţile de valul îndoielilor şi al nesiguranţei. Hristos nu a pierdut nici un suflet ce I-a fost încredinţat.

Suntem în siguranţă sub protecţia dragostei lui Dumnezeu, suntem la adăpost pentru eternitate, prin harul Său. Dacă Hristos este Mântuitorul nostru, vom ajunge la ţărm, indiferent cât de mică ne este credinţa sau cât de înfuriate vor fi valurile îndoielilor şi ale necazurilor.

Mântuirea noastră cade în responsabilitatea Sa. Responsabilitatea noastră este să ne încredem în El şi să-L ascultăm. Dumnezeu a început în noi această lucrare bună şi a promis că „o va isprăvi, până în ziua lui Hristos Iisus” (Filip. 1, 6).

Aceasta îi dă creştinului care se încrede în Dumnezeu o pace care dăinuie, precum şi siguranţa că va ajunge cu bine în portul ceresc.

Când Apostolii înspăimântaţi L-au văzut pe Iisus umblând pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Mt. 14, 27). Domnul era mult mai puternic decât împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Mc. 4, 39), a putut aduce vindecarea trupului şi a minţii (Mt. 8, 14-15; Mc. 5, 15), a putut să învingă moartea (In. 11, 43-44), toate prin puterea Cuvântului Său.

A fi creştin nu înseamnă garanţia că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar, această garanţie ne-o oferă Cuvântul lui Dumnezeu, care, atunci când este ascultat, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă.

Binecunoscutul pianist şi compozitor american Don Wyrtzen (n. 1942) stă la claviatura pianului în faţa unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării”, spune Don. „Ceea ce fac, poate sună copilăresc, dar îmi este folositor. Cânt atunci încet, în gând, versuri ca acesta: «Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede în Tine»”. „Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvârşită de la Dumnezeu, în vremea când eram plin de frică”.

Teologul Escriva spunea: „Cât de frumoasă este vocaţia noastră de creştini, de copii ai lui Dumnezeu! Ea este cea care ne dă pe pământ lumina şi pacea pe care lumea n-o poate da!”. Secretul păcii este să-I dai Lui toate îngrijorările tale. Dacă laşi pe Hristos să-ţi cârmuiască corabia vieţii, atunci El poate să facă din marea furtunii tenace o oglindă de pace senină.

Peste toată neliniştea şi frământarea acestei lumi, stă Dumnezeul nostru Atotputernic. El Se uită la noi, ne păzeşte şi ne ocroteşte în toate împrejurările. El rânduieşte fiecare situaţie la momentul potrivit.

Domnul nu a spus că nu ne vor mai atinge dureri, dar la El se găseşte puterea pentru ca, prin credinţă, să le biruim în aşa fel încât fiecare întristare şi necaz să conţină o comoară ascunsă pentru omul nostru lăuntric.

Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după voia Sa, după planul Său (Rom. 8, 28).

Chiar dacă răul ar veni peste noi ca un val copleşitor şi chiar dacă şi-ar concentra înzecit forţele, stânca pe care stau fiii lui Dumnezeu nu va putea fi niciodată clintită. Ei pot să fie siguri, deoarece siguranţa lor este dată de Dragostea atotbiruitoare asupra tuturor puterilor şi instrumentelor folosite de Satana.

Odată, şase mineri scoţieni au fost nevoiţi să ia o decizie înfiorătoare. În timp ce lucrau la circa 500 de metri adâncime, stâlpii unei galerii au cedat şi unul din colegii lor a fost surprins sub dărâmături. Imediat, apa şi noroiul au început să inunde galeria. Minerii şi-au dat seama că, foarte curând, toate galeriile de evacuare vor fi inundate şi vor fi blocaţi înăuntru, dacă nu vor fugi imediat. Cu inimile sfâşiate, cei şase au hotărât să-şi lase colegul sub dărâmături să moară, pentru a nu fi cu toţii înmormântaţi de vii, în timp ce ar fi încercat să-l salveze. Au fost nevoiţi să-l abandoneze.

Din contră, Dumnezeu nu este niciodată forţat să uite nici măcar pe unul din fiii Săi, indiferent cât de disperată poate să fie situaţia sau cât de grele pot fi problemele cu care ne confruntăm.

Tatăl nostru Cel ceresc stă lângă noi, gata să intervină în cele mai mari nevoi ale noastre, cu înţelepciunea şi puterea Sa infinită. În nici o împrejurare şi niciodată, El nu va renunţa la cei pe care i-a cumpărat cu preţiosul sânge al Fiului Său.

Poate că uneori ne simţim abandonaţi, dar nu vom fi niciodată părăsiţi.

Psalmistul David ne spune, în unul din psalmii săi, că el se bucură de grija suverană a lui Dumnezeu. El şi-a imaginat că dacă se va întâmpla chiar şi ceea ce este de neimaginat – să fie părăsit de mama sa şi de tatăl său – Dumnezeu nu-l va părăsi niciodată (Ps. 26, 16).

Chiar dacă legăturile pământeşti şi prietenia umană vor cădea, El, Care ne iubeşte cu o dragoste veşnică, va continua să ne poarte de grijă fiecăruia.

Eşti în dificultăţi – divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? Încredinţează necazul tău în mâna Domnului! Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da putere ca să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul.

Odată, am vizitat un credincios care era pe patul de moarte. El era atât de slăbit încât a închis ochii şi abia respira. După ce am stat puţin pe marginea patului, a deschis ochii. Atunci, m-a recunoscut şi a spus: „Te rog spune-mi un cuvânt de folos, ceva despre Domnul Hristos”. Ce să-i spun acestui om care în câteva clipe putea fi un trup neînsufleţit? În acel moment, am văzut cât de goale sunt cuvintele omeneşti, dar nădăjduind în Domnul am văzut încă o dată că El este Acela Care dă cuvântul necesar, în clipe grele.

Am putut să-i spun aceste puţine cuvinte care au însă un bogat conţinut: „Tu cu mine eşti!” (Ps. 22, 4). Bolnavul a oftat: „Destul, destul”. Aceste patru cuvinte sunt de ajuns în viaţă şi chiar pe patul de moarte: „Tu cu mine eşti!”.

Ce măreţ este acest lucru: să te bizui pe El, să te încrezi în El, să-L ştii pe El la cârma corabiei tale. Chiar dacă drumul nostru trece prin furtună şi valuri mari încearcă să ne acopere, nu trebuie să ne fie teamă, căci Mântuitorul este aproape de noi şi ne călăuzeşte pe fiecare, în umbra morţii, până în Paradis.

Acest adevăr mângâietor ni-l împărtăşeşte şi Sfântul Siluan Atonitul, prin frumoasele cuvinte: „Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul, se teme de moarte şi gândeşte că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Se întâmplă aşa, pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi nu ştie cât de mult ne iubeşte El. Dar dacă oamenii ar şti aceasta, nimeni n-ar mai cădea în deznădejde, pentru că Domnul nu numai dă iertare, dar încă Se şi bucură de întoarcerea păcătosului. Chiar şi la apropierea morţii, crede cu tărie că, de îndată ce o vei cere, vei dobândi iertarea. Domnul nu e ca noi. El este neînchipuit de blând, milostiv şi bun, iar când sufletul Îl va cunoaşte, va fi într-o iubire fără de sfârşit şi va zice: «Ce Dumnezeu avem!»”.

Dacă ni se pare înfiorător să trecem prin strâmtorare, totuşi mersul nostru e binecuvântat, căci îl însoţeşte o făgăduinţă specială: „Eu sunt cu voi” (Mt. 28, 20). Şi dacă avem o făgăduinţă sfântă, ce poate realiza strâmtorarea?

Iubiţii mei,

În vuietul asurzitor al valurilor lumii, în grelele încercări prin care trecem, în mijlocul durerilor vieţii, noi creştinii trebuie să rămânem „întăriţi şi neclintiţi de la nădejdea Evangheliei” (Col. 1, 23). În faţa furiei diavolului şi a vrăjmaşilor noştri, Dumnezeul Cel Atotputernic şi Atotînţelept ne va scăpa, în mod sigur, căci zice proorocul David: „Pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura” (Ps. 31, 11).

Când îţi pierzi calmul şi începi să te frămânţi, să te chinui, este ca şi cum ţi-ai pierde raţiunea. În acele momente, se face din nou auzită vocea Învăţătorului, Care-i spune lui Petru, când acesta se scufundă în apele îngrijorării şi frământărilor sale: „Pentru ce te-ai îndoit?”.

Hristos, Care umblă pe marea înfuriată a vieţii noastre, oferă balsamul izbăvitor, zicând: „Nu vă temeţi!”. Precum lui Petru i-a întins mâna şi l-a salvat din valuri, aşa Se interesează şi de noi şi ne împărtăşeşte o putere care ne scapă din orice dificultate şi ispită.

În vijelia nenorocirilor, în situaţiile cele mai grele şi în momentele de încruntare şi zbucium, să nu ne temem de nimeni şi de nimic, convinşi că Mântuitorul nostru este viu. El are milă să compătimească şi putere să ajute pe toţi care au probleme şi greutăţi, pe toţi care sunt în primejdie pe marea învolburată a acestei vieţi.

Să îndrăznim, să sperăm şi să luptăm, zicând cu psalmistul: „În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu” (Ps. 61, 7). Amin.