Dreptmăritori creştini,

În această sfântă zi, ne amintim de acel eveniment din anul 326 d.Hr., când slăvita împărăteasă Elena a aflat Crucea răstignirii, care apoi a fost înălţată în faţa poporului dreptcredincios ca toţi să o vadă şi să o cinstească.

Crucea a fost descoperită sub colina Golgotei, după lungi şi grele cercetări şi alături de ea s-au găsit şi crucile celor doi tâlhari. Dar s-a aflat care dintre ele este a Domnului, prin minunata înviere a unui mort atins cu Sfânta Cruce a lui Iisus.

Multă lume a alergat atunci să se închine Sfintei Cruci, încât patriarhul Ierusalimului Macarie a fost nevoit să o înalţe deasupra amvonului, în văzul tuturor. Poporul a îngenuncheat în faţa ei, strigând: Kirie eleison! (Doamne, miluieşte!).

În amintirea acestei întâmplări, Biserica a rânduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. De atunci înainte, cinstitul Lemn a devenit una dintre cele mai preţioase relicve ale creştinătăţii, a devenit steagul şi monumentul glorios al religiei creştine.

Iubiţi credincioşi,

Din clipa în care Fiul lui Dumnezeu a murit pe Cruce, acest instrument de tortură, această unealtă a ruşinii pentru răufăcători reprezintă pentru noi obiect de mare onoare, armă de biruinţă împotriva răului, „păzitoarea a toată lumea, frumuseţea Bisericii, lauda îngerilor şi rană diavolilor”.

Prin Jertfa lui Hristos, Sfânta Cruce ni s-a arătat drept semn al dragostei dumnezeieşti şi al împăcării noastre cu Creatorul.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: „Cuvântul crucii, pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18).

Crucea este esenţa misiunii lui Hristos, a lui Mesia, pe acest pământ. La Cruce se referea Domnul ori de câte ori făcea aluzie la menirea Lui, la botezul cu care trebuia să Se boteze, la paharul pe care trebuia să-l bea. Totul în cuvintele, tăcerile şi vestirile Sale duce spre punctul final al Golgotei.

Prin Cruce, Mântuitorul a biruit păcatul, a înfrânt moartea şi ne-a deschis Raiul. „Crucea - afirmă Sfântul Ioan Damaschin - este chiar Raiul, prin depărtarea tuturor relelor şi începutul tuturor bunurilor”.Crucea este pentru creştin simbolul interferenţei cerului cu pământul, a spiritului cu materia.

Crucea este singurul tipar care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii, e singura cheie de care dispunem spre a intra în Împărăţia învierii. Prin Cruce a venit răscumpărarea - zice Sfântul Grigorie de Nyssa - arătând că însăşi forma Crucii, plecând dintr-un punct central şi îndreptându-se în patru puncte opuse, reprezintă universala revărsare a puterii şi bunătăţii Celui răstignit pe ea.

Sfânta Cruce e semnul pe care Mântuitorul l-a sădit adânc în pământ ca dovadă că ne-a iubit şi că ne iubeşte, aşa cum numai Dumnezeu iubeşte, adică fără margini şi peste fire. „Priviţi Sfânta Cruce - zice Fericitul Augustin. Mântuitorul are capul plecat spre a-i săruta pe oameni; inima deschisă pentru a-i primi în ea; braţele întinse pentru a-i îmbrăţişa; corpul întins pentru a-i răscumpăra. Gândiţi-vă cât de mari sunt aceste dovezi de iubire; cântăriţi-le cu cântarul inimilor voastre, pentru ca, în întregime, să vi Se imprime în inimă Cel Ce, în întregime, a fost pironit pe cruce”.

Crucea este marea carte a iubirii lui Dumnezeu pentru oameni; este leacul cel mai bun pentru sănătatea noastră morală; este cea mai bună şcoală a virtuţii; este cartea scrisă cu literele Jertfei divine, în care poate citi orice suflet binecredincios şi izvorul de unde vine creştinului toată puterea de a birui forţele răului, ale păcatului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Crucea a deschis Paradisul, l-a primit pe tâlhar şi a condus neamul omenesc de la dezastrul ameninţător spre Împărăţia lui Dumnezeu”. Crucea este un remediu în neputinţa noastră. Prin Cruce, cel slab găseşte întărire, cel ispitit găseşte har pentru a birui ispita; prin Cruce, cel descurajat află nădejde; prin ea, se alungă toate uneltirile vicleanului diavol; prin Cruce, cel credincios găseşte reazem şi îmbărbătare spre izbândă.

Aceasta o exprimă frumos poetul Vasile Voiculescu, în versurile sale: „Mi-ai rămas Tu singur, Tu Cel făr’ de prihană,/Împunsule în coastă, Bătutule în cuie,/Tu ştii ce-i chinul: ia-mă, pe Crucea Ta mă suie/Ca Duhul Crucii Tale să-mi ardă crunta rană”.

O astfel de încredere în puterea Sfintei Cruci a nutrit şi scriitorul rus Alexandru Soljeniţân care, aflându-se într-un lagăr de concentrare şi simţindu-se singur, a vrut într-o zi să se sinucidă. Deodată, lângă el a apărut de undeva un om şi a şezut alături. El nu avea voie să vorbească, aşa că omul a luat un băţ şi a făcut semnul Crucii pe duşumeaua murdară. Apoi a şters pentru ca să nu-l vadă gardianul. A fost tocmai elementul de care avea nevoie Soljeniţân în acea clipă. Crucea i-a amintit de iubirea personală a lui Dumnezeu pentru el şi astfel, a prins curaj să continue calvarul încercărilor.

De aceea, prezenţa Sfintei Cruci pe altarele creştine este necesară. Ea creează climatul de puritate, linişte şi armonie, necesar vieţuirii noastre creştineşti. Ea ne străjuieşte de la naştere şi până la moarte, sfinţindu-ne fiinţa, îmbunătăţindu-ne firea şi binecuvântându-ne traiul individual şi social.

Oriunde se află Crucea, este o atmosferă de vrajă cerească şi de tărie morală, de respect şi de biruinţă. Pentru acest motiv, la Vecernia sărbătorii Sfintei Cruci, o aclamăm cu astfel de cuvinte: „Bucură-te, de viaţă purtătoare Cruce, biruinţa creştinilor, lauda mucenicilor, podoaba cuvioşilor, limanul mântuirii, care dăruieşti lumii mare milă”.

Iubiţii mei,

Se spune despre un bărbat cu rol însemnat în viaţa religioasă a Germaniei că, la început, a avut o trăire duhovnicească mai şubredă. Odată a văzut într-o galerie de artă de la Düsseldorf icoana Mântuitorului răstignit pe cruce. Dedesubt, stăteau cuvintele lui Iisus: „Aceasta am făcut-o Eu pentru tine! Tu ce faci pentru Mine?”.

De atunci, omul a vieţuit ca un prieten al Celui răstignit şi al Crucii. Cugetând acum la preţul imens al răscumpărării noastre (I Pt. 1, 18-20), se cuvine să iubim Sfânta Cruce a Mântuitorului, pentru că în ea găsim iertarea lui Dumnezeu pentru vina noastră, pacea Lui pentru tulburarea noastră, puterea Lui pentru slăbiciunea noastră, curajul Lui pentru frica noastră, iubirea Lui pentru răutatea noastră şi victoria Lui pentru înfrângerea noastră.

Florile care împodobesc Sfânta Cruce, de praznicul Înălţării ei, exprimă prospeţimea şi mângâierea acestui Odor de viaţă dătător. Aceste flori arată că Crucea lui Hristos ne aduce o viaţă nouă în frumuseţe şi mireasmă sublimă, făcându-l pe fiecare credincios adevărat „bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc” (II Cor. 2, 15).

Cinstind Sfânta Cruce, însemnându-ne chipul cu acest semn binecuvântat şi suferind toate pentru numele Domnului, noi mărturisim puternic credinţa în Hristos, Care, trecând prin Jertfa Crucii, a adus o măreaţă Înviere pentru El şi pentru toţi care Îl urmează cu credincioşie.

Recunoscători că prin Crucea Golgotei a venit bucurie la toată lumea, veniţi astăzi să ne plecăm frunţile şi în adoraţie sfântă, să cântăm: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Amin.