Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină

Predici

Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină

    • Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină
      Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină

      Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină

Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină, de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi, mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că Cina a durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit ucenicii cu Sfânta împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru ei cu cea mai înaltă rugăciune şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare cuvinte de învăţătură şi mângâiere pentru ucenici.

„Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi...” (Matei 26, 26-28).

Iubiţii mei fraţi,

Mare este sfânta zi de astăzi. Că mai înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu pâine şi vin. Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste, este prima Liturghie creştină săvârşită de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire a lui Hristos de ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi porunci.

Aici nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai sunt farisei, nici cărturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roagă, mulţumeşte Tatălui, binecuvintează pâinea şi vinul şi le împarte, ca pe o împărtăşanie, celor ce sunt de faţă. Lipseşte de aici însăşi Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistie, iar foişorul închipuieşte altarul Bisericii, unde se jertfeşte tainic Iisus Hristos de către preoţi şi episcopi.

Numai Iuda trădătorul şi vânzătorul este primit la Cina Domnului, din următoarele pricini: mai întâi ca nu cumva să se deznădăjduiască de a sa mântuire, dacă nu ar fi fost primit la Cină. Apoi, ca să nu-i silească libertatea, care este cel mai mare dar firesc al omului, căci fiecare este liber să creadă şi să vină la Hristos sau să se lepede şi să fugă de Hristos. Iuda a fost primit la Cină, deşi a făcut cel mai mare păcat posibil, ca prin aceasta să ne arate Dumnezeu că primeşte la pocăinţă pe cel mai mare păcătos, de se va căi de păcatele sale. Iuda a fost primit la Cină, deşi purta la sine argintii vânzării, ca să primească şi el spălarea picioarelor, ca să guste din Trupul şi Sângele Domnului, şi prin aceasta să scape de satana, care îl chinuia.

Dacă Iuda s-ar fi căit de greşeala sa şi ar fi aruncat banii diavolului, atunci spălarea picioarelor, ca o spovedanie, l-ar fi curăţit, iar Pâinea şi Vinul ce i s-au dat, ca o împărtăşanie, l-ar fi sfinţit. Dar pentru că nici de trădare nu s-a lăsat, nici pe arginţi nu i-a lepădat, spălarea şi Cina nu i-au folosit nimic. Căci în clipa când a întins mâna în blid cu Hristos şi a gustat cu nevrednicie din Pâinea Domnului, a şi intrat satana în el şi a fugit afară.

Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit la Cină a fost acela ca să fie arătat înaintea tuturor că el este vânzătorul. Şi, în sfârşit, a fost primit ca un semn de taină, că întotdeauna între slujitorii lui Hristos vor fi şi trădători, vor fi şi vânzători, vor fi şi eretici, vor fi şi ucigaşi, vor fi şi apostaţi, vor fi şi iubitori de argint care vor sfâşia cămaşa lui Hristos şi vor încerca, fără de toiag, să păstorească oile Domnului numai pentru bani.

Iubiţii mei fraţi,

Două lucruri importante deosebim la Cina cea de Taină: mai întâi spălarea picioarelor ucenicilor şi apoi întemeierea Tainei Sfintei împărtăşanii, numită şi Sfânta Euharistie. Deci, săvârşind Iisus Hristos propovăduirea Sfintei Evanghelii, mai înainte cu o zi de patima Sa şi de Paştele evreiesc, a rânduit să mănânce Paştele după obiceiul Legii Vechi, într-o casă din Ierusalim.

Acolo, mergând din vreme ucenicii, au gătit Paştele şi venind Domnul, au mâncat împreună pascha Legii Vechi, după porunca dată de Moise. Adică au mâncat pâinea nedospită numită azimă şi miel fript, stând cu toţii în picioare, încinşi cu brâu, încălţaţi şi cu toiegele în mână, gata de drum.

Acesta era Paştele evreiesc, pe care Iisus Hristos l-a respectat şi de data aceasta, ca să se arate până la moarte ascultător şi necălcător de lege (După Sinaxarul din Joia Mare).

Iar când s-a făcut seară, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici (Matei 26, 20) şi a mâncat Paştele Legii Noi. Aşadar, în această mare zi, două legi a îndeplinit Iisus şi de două ori a prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise, care era chipul lui Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi. Apoi a mâncat Paştele nostru creştinesc, ca să Se arate întemeietor al Legii Noi. Două Testamente astăzi a unit: cel Vechi, care acum s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a săvârşit: liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia Paştelui creştinesc, care prin Taina Sfintei împărtăşanii are putere să sfinţească şi să mântuiască pe toti cei care cred. Şi din două pâini a mâncat în această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi, care era azimă uscată, lipsită de fermentul dătător de mântuire al Duhului Sfânt, şi apoi din pâinea cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, adică Sfânta împărtăşanie, prin care dobândim iertare de păcate şi viată nemuritoare.

Dar pentru ce masa aceasta din foişor se cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină” pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină, de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă masă de taină, căci aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi, mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când tot Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai poartă acest nume şi pentru faptul că Cina a durat mult mai mult decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit ucenicii cu Sfânta împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată rezista marilor ispite ce le stăteau înainte. De aceea, la sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru ei cu cea mai înaltă rugăciune şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare cuvinte de învăţătură şi mângâiere pentru ucenici.

Dacă citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de astăzi, înţelegem că îndată ce ucenicii s-au aşezat la masă, mai înainte de a gusta din pâine şi din vin, Iisus S-a sculat de la cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins (Ioan 13, 4-5).

Mare este taina acestei dumnezeieşti spălări şi necuprins este adâncul smereniei lui Hristos. în noaptea aceasta târzie, când arhiereii mândri se sfătuiau cum să-L prindă şi să-L omoare pe Iisus, când tot Ierusalimul tulburat era în aşteptare, acolo sus, în foişorul de taină, era linişte şi tăcere multă. Acolo vedem pe Iisus cum Se dezbracă de haine, cum Se pleacă până la pământ, cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre ale ucenicilor Săi, cum le sărută cu dragoste şi şterge cu ştergarul picioarele Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea Evangheliei până la marginile lumii.

Mare este adâncul smereniei lui Hristos. Că primul care şi-a întins picioarele şi a fost spălat de Domnul, a fost Iuda vânzătorul. Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă înapoi, îi arată dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mâna, îi spală păcatul, numai să-l mărturisească, numai să-l părăsească. Dar Iuda nu se căieşte, Iuda nu se pocăieşte, Iuda nu aruncă arginţii, Iuda nu-şi spune păcatul, Iuda nu se smereşte, Iuda nu se foloseşte. Pentru care pricină Iuda nu se mântuieşte? Deoarece picioarele îi sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Hristos îi curăţă picioarele, iar satana îi spurcă inima. Pentru aceea Iuda nu se poate mântui, că picioarele sale îndată şi le arată, iar păcatele inimii şi le tăinuieşte. Cu picioarele stă în apă, iar cu mâinile ţine argintul vânzării. Mare este dragostea Mântuitorului nostru Hristos. Că El şterge picioarele trădătorului, iar acela nu se căieşte, nici se smereşte. Iisus, sărutându-i picioarele îl primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-l pe obraz, îl vinde la arhierei.

Singurul care s-a împotrivit spălării a fost Petru cel fierbinte râvnitor. Dar Domnul i-a zis: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine (Ioan 13, 8). Atunci plecându-se Petru, L-a lăsat, ca să aibă parte cu Hristos. Că taina aceea a spălării închipuia Taina Spovedaniei, fară de care nimeni nu se poate mântui, nici petrece cu Hristos. Fără spălarea păcatelor prin spovedanie, nimeni nu se poate nici împărtăşi; că iată, Iisus stând la masă, mai înainte de a frânge pâine, şi a le da să mănânce, să se împărtăşească, îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi prin spovedanie şi abia la urmă îi împărtăşeşte.

Iar pe când mâncau ei - spune Sfânta Evanghelie Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 26-28).

În clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare minune euharistică, mistică. Că odată cu rugăciunea şi binecuvântarea Domnului, Iisus preface pâinea şi vinul în însuşi Trupul şi Sângele Său. în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază Taina Sfintei împărtăşanii şi săvârşeşte prima Liturghie creştină înaintea ucenicilor Săi. Aşadar, Mântuitorul este primul Arhiereu şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie, întemeind Taina Sfintei împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care iau parte la această mare taină şi care se împărtăşesc cei dintâi cu Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin porunca Mântuitorului: Aceasta faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19), Apostolii capătă putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi vinul şi să le prefacă în Preacuratele şi Mântuitoarele Taine.

Iată deci originea şi importanţa Sfintei Liturghii. Ea a început din acel mic foişor şi prin Sfinţii Apostoli a ajuns să se săvârşească astăzi până la marginile lumii.

Iar valoarea ei constă în sfinţirea dumnezeieştilor Taine, care se prefac cu puterea Duhului Sfânt şi binecuvântarea preotului, dar numai în cadrul Sfintei Liturghii. Astfel, foişorul acela din Ierusalim este înlocuit cu Biserica creştină, Cina cea de taină este repetată zilnic, ori de câte ori se face Sfânta Liturghie. Masa la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi este acum Sfântul Prestol, blidul şi paharul din care au gustat Hristos şi Sfinţii Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir şi Sfântul Disc din care cu toţii gustăm Sfânta împărtăşanie. Spălarea picioarelor este înlocuită cu Taina Sfintei Spovedanii care poate spăla toate păcatele.

Apa este darul Sfântului Duh, prosopul este milostivirea lui Dumnezeu care şterge păcatele noastre, iar Mântuitorul, care spală pe ucenici şi sfinţeşte pâinea şi vinul, este reprezentat de preotul Bisericii care trebuie să se plece cu dragoste la picioarele fiecărui credincios, să-l spele prin spovedanie, să-l şteargă prin canon şi să-l unească cu Hristos prin Sfânta împărtăşanie, după vrednicie. Iată deci mila Domnului, iată chemarea preotului, iată sfinţenia Bisericii, iată nădejdea mântuirii noastre.

Dar pentru ce a fost nevoie ca Iisus Hristos să sfinţească pâinea şi vinul şi apoi să-şi împărtăşească ucenicii mai înainte de patima Sa şi de moarte? Pentru că Trupul Domnului care Se frânge şi Sângele Lui care pentru mulţi se varsă se aduc, se sfinţesc şi se împart credincioşilor spre iertarea păcatelor (Matei 26, 28). Toate cele şapte Sfinte Taine au putere să ierte păcatele, dar niciuna nu poate ierta în chip desăvârşit pe om, precum Spovedania şi Sfânta împărtăşanie. Fără de aceste Taine nimeni nu se poate mântui, nici vedea pe Hristos.

Deci Bunul nostru Mântuitor a voit să împărtăşească pe Sfinţii Apostoli mai înainte de patima şi moartea Sa, pe de o parte, ca să ierte păcatele ucenicilor Săi, câte ca nişte oameni au greşit şi ei până în ceasul Cinei; iar pe de altă parte, ca să-i întărească pentru marile ispite şi prigoane care îi aşteptau, ca să-i pregătească spre a duce în lume vestea Sfintei Evanghelii, ca să le dea mai multă putere asupra satanei, ca să le întărească credinţa, unitatea şi răbdarea şi, în sfârşit, ca să-i pregătească pentru înfricoşatul ceas al morţii. Iată cât este de mare puterea mântuitoare a Sfintei împărtăşanii! Ea vindecă bolile, izgoneşte diavolii, iartă păcatele, uşurează ispitele vieţii, întăreşte pe om în necazuri, sfinţeşte pe credincioşi, păstrează pe Hristos permanent prezent între oameni şi ajută sufletul în ceasul morţii.

Pentru ce, dar, Iuda vânzătorul nu a fost iertat de păcatul trădării, căci la Sfânta Cină a fost şi el? Pentru că Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie. Pentru că Iuda nu mai iubea pe Hristos, pentru că el nu mai credea că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că el nu voia să arunce de la sine cei treizeci de arginţi. Cu o mână ducea la gură paharul cu Sângele Domnului, iar cu cealaltă ţinea punga cu bani. Cu dreapta întingea în blid, alături de Hristos, iar cu cealaltă pipăia arginţii. în gură avea Trupul Domnului, iar în inimă avea pe diavolul. Iată pentru ce Iuda nu s-a folosit de Sfânta împărtăşanie.

Ba încă, mai mult, cu grea pedeapsă s-a şi pedepsit. Că după ce Domnul împarte la toţi Trupul şi Sângele Său, văzând necredinţa şi împietrirea lui Iuda vânzătorul, S-a tulburat cu duhul, a plâns cu lacrimi şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde (Ioan 13, 21). El voia să se despartă cu dragoste de ucenici; El voia să moară în pace cu toţi. El nu voia să fie vândut pe bani, ca un rob; El voia să moară în dar, pentru toţi. El voia să moară liber, pe altarul dragostei, cu demnitate de Om care îşi face datoria. Iisus nu voia să fie vândut de un ucenic. Iată pentru ce S-a tulburat cu duhul Iisus şi a lăcrimat la Cină. Plângea pentru răutatea vânzătorului, plângea pentru pierzarea sa.

Iar când Ioan, ucenicul cel iubit, îl întreabă pe Iisus: Doamne, cine este?, Domnul îi răspunde: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând (Ioan 13, 25-27). Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte (Ioan 13, 30).

Ce lucru înfricoşat s-a petrecut la Cină! Ce grozavă a fost căderea lui Iuda! A primit cu nevrednicie Trupul Domnului şi a intrat în el satana. A gustat cu necredinţă din Izvorul vieţii şi iată, a murit. A avut cu el Lumina, dar iată-l aruncat în întuneric. Iată-l rătăcind singur în miezul nopţii pe uliţele Ierusalimului, departe de Hristos, departe de Lumină, departe de Viaţă, lipsit pentru totdeauna de bunul său învăţător, lipsit de nădejdea mântuirii.

Iubiţii mei fraţi,

în seara aceasta Iisus stă la masă cu ucenicii Săi. Iată-L pe Domnul între prietenii Săi. în mijloc masă întinsă, pâine şi vin. Apostolii stau la cină. Iisus Se dezbracă, le spală picioarele, începând cu Iuda şi terminând cu Petru. Apoi se aşează, binecuvintează pâinea şi vinul, le preface în Sfânta împărtăşanie şi le împarte ucenicilor spre iertarea păcatelor. Toţi primesc cu credinţă, toţi gustă, toţi se sfinţesc. Numai Iuda se osândeşte, se stăpâneşte de diavolul, se scoate afară.

Iubite frate! Te gândeşti tu în ceasul acesta la Iisus? Vrei tu să stai cu El la Cină? Iată, Domnul se pleacă să-ţi spele picioarele. Domnul iubeşte sufletul tău. Domnul vrea să te mântuiască. Domnul vrea să Se împace cu tine înainte de patima şi moartea Sa. Vrei deci şi tu să te împaci cu Iisus?

Dacă vrei, primeşte pe Domnul să-ţi spele picioarele, primeşte preotul să-ţi spele păcatele. Spovedeşte-te cu mare căinţă, dar nu aşa ca Iuda vânzătorul. Nu-ţi goli cu neruşinare picioarele tale, ci goleşte-ţi cu smerenie păcatele inimii tale. Nu sta cu picioarele în biserică sub epitrahil şi cu vrăjmaşul în suflet. Mai înainte de a veni la Spovedanie, aruncă pe diavolul din inima ta, aruncă lucrul furat din casa ta, aruncă tutunul din gura ta, leapădă înjurăturile de pe buzele tale, leapădă ura şi tot păcatul, iar după Spovedanie, nu mai intra în prăvălia satanei, adică în cârciumi, nici în casa desfrânării, nici în locul unde este hulit Dumnezeu. Căci altfel, rămâi nespălat ca Iuda şi mori în păcatele tale.

Nu cumva refuzi pe Domnul să-ţi spele picioarele? Nu cumva zici că nu eşti vrednic să te spovedeşti, pentru că iarăşi cazi în aceleaşi păcate? Dacă faci aşa, vei fi mustrat ca Petru şi nu vei avea parte cu Hristos în veac.

Nu cumva din lene şi din oarecare judecată mincinoasă amâni spovedania cu anii? Sau te spovedeşti numai la Paşti? Dacă mai continui acest lucru, eşti în primejdie să mori nespovedit.

La fel şi când trebuie să te împărtăşeşti, nu cumva urmezi lui Iuda vânzătorul? Nu cumva te apropii cu necredinţă, cu îndoială şi cu mândrie? Nu te cerţi cu preotul să-ţi dea Sfânta împărtăşanie fiind nevrednic şi oprit de sfintele canoane? Sau poate ai încercat să te duci la alt preot ca să te dezlege? Sau poate te-ai împărtăşit nespovedit curat şi fiind încă oprit? Dacă ai făcut cumva aceasta, eşti asemenea lui Iuda. Că acela, împărtăşindu-se cu nevrednicie, a intrat satana în el.

Teme-te, frate, de focul dumnezeirii. Nu te face vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. Că acest foc, ori te curăţă de păcate, ori te umple de osândă. Sau poate ceri să te împărtăşeşti fără a rupe legătura cu păcatul? Poate vrei să iei Sfintele Taine şi apoi iarăşi să cazi în desfrânare, iarăşi să te îmbeţi, iarăşi să furi, iarăşi să te judeci, să te cerţi şi să ucizi?

Dacă încerci una ca aceasta nu eşti departe de Iuda.

Dar se întâmplă şi altfel. Poate ai voie să te împărtăşeşti şi tu neglijezi, poate nu te apropii de Sfintele Taine cu anii, din pricină că te socoteşti cu totul nevrednic. Sau poate zici că nu ai nevoie de Sfintele Taine decât la moarte. Şi aceasta este un mare păcat. Că dacă Apostolii au avut nevoie de Sfânta Spălare şi împărtăşanie, mai înainte de ispite, de prigoane şi de moarte, cu cât mai mult tu. Deci ori de câte ori eşti bolnav, în primejdii, în posturi şi ai voie, apropie-te de Hristos. însă pregăteşte-te, vino cu frică. Părăseşte păcatul. Iartă pe semenul tău din inimă. Iată, Iisus iartă pe Iuda, iar tu nu ierţi pe fratele tău? Deci împacă-te şi vino la Biserică.

De vei face aşa, casa ta va deveni un foişor sfânt, iar Domnul cu toţi sfinţii vor veni să cineze cu tine, să te bucure, să te hrănească şi să te mântuiască în vecii vecilor. Amin.

Citește despre: