Deci, să scriu numai despre ce este dator să facă cel care urmează să primească această cerească Pâine. Şi aceasta este de mare nevoie, fiindcă această Taină are asemenea dar, că după pregătirea celui ce se împărtăşeşte va fi şi sfinţirea lui şi darul ce primeşte de la dânsa. Că, după filozofi, toate pricinile lucrează după calitatea şi starea pe care o găsesc în lucruri şi, de aceea, mai lesne se aprinde focul în lemnul cel uscat, decât în cel verde.

Deci, Hristos care se află în această Taină şi este pricina tuturor Darurilor arătat este că, după pregătirea şi îndreptarea aceluia care o primeşte, comunică în el şi lucrează darul ei. Şi, precum dă mare ajutor acelora care o primesc cu vrednicie, tot aşa dă amară moarte celor ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Că, după Sfântul Ioan Damaschin, cum lucrează pâinea cea pământească trupeşte în om, tot aşa şi mai mult lucrează în suflet această Pâine cerească.

Precum hrana trupească întăreşte şi împuterniceşte trupurile care nu au boală, iar când sunt bolnave şi pline de rele veninuri le vatămă, încât, pentru această pricină, doctorii poruncesc bolnavilor să se înfrâneze şi să nu mănânce nimic, asemenea şi această hrană îndumnezeită. Celor îmbunătăţiţi şi evlavioşi, care se pregătesc cum trebuie prin pocăinţă şi mărturisire, se face viaţă adevărată şi veşnică, iar la cei păcătoşi şi neevlavioşi, care nu au conştiinţa curată, nici n-au făcut cuviincioasă pocăinţă și mărturisire şi toate câte datoresc, se face mare pagubă şi moarte sufletului lor și munci, după cum a pătimit Iuda vânzătorul şi alţii. Căci foc este, care arde pe cei nevrednici. Iar nevrednici se socotesc câți nu s-au curăţit cu Sfânta Mărturisire sau nu au împlinit canonul dat de duhovnic.

(Monahul Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 365-366)