Cei curați cu inima îi văd pe toți curați. Trebuie să sporești atât de mult în bine, încât să recunoști îndată, cu simțirea duhovnicească a inimii, răul ce se apropie, oricât de ascuns și orice măști și-ar pune, să-l alungi fără întârziere, cu hotărâre bărbătească, și să rămâi bun fără schimbare – bun în Domnul Cel Atotbun, Care dăruiește bunătatea Sa omului. Pentru aceasta, trebuie să lăsăm grijile lumești și înseși îndatoririle legate de griji și de împrăștierea cea pierzătoare.

Acum, în multe privințe oamenii au cutezat să bage așezămintele lor în așezămintele Sfântului Duh. Din această pricină, așezămintele cerești au devenit pământești, cele duhovnicești s-au făcut trupești, cele sfinte s-au făcut păcătoase, cele înțelepte s-au făcut păcătoase, cele înțelepte s-au făcut neroade. Oamenii văd nepotrivirea, văd ruina căreia îi dă naștere această nepotrivire, însă nu văd temeiurile din care vin nenorocirile, pentru că privesc în lumina propriei rațiuni căzute, nu în lumina lui Dumnezeu. Temeiul nenorocirilor stă în disprețuirea trufașă, de neîngăduit, a poruncilor Sfântului Duh, în înlocuirea acestora prin propriile rânduieli. Iată unde este pricina neorânduielii de obște, pricina decăderii creștinismului, a decăderii morale, care premerge întotdeauna tulburărilor cetățenești, care prevestește aceste tulburări!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 193-194)