O prietenie adevărată este o constru­ire şi o auto-construire, în care fiecare dintre cei doi parteneri trebuie să se definească pe sine, însuşindu-şi de la celălalt tot ceea ce ar putea ajuta relaţia lor şi descoperindu-i, în mod similar, culmile personalităţii sale, în speranţa unei prietenii împlinite.

Fiecare primeşte şi dăruieşte, fără a avea sentimentul că sufletul se sărăceşte pe sine, că se limitează sau îşi împuţinează sufletul şi viaţa, ci având convingerea că se înnobilează şi că îmbogăţeşte şi pe celălalt, într-un dialog sincer al iubirii şi al dăruirii fără de sfârşit.

(Pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 29-30)