Seară de iarnă... În casa bunicii este cald și bine. Stau și privesc pe geam cum fulgii dansează, unii îmbrățișați, alții singuri, dar la fel de veseli. Ce repede s-a așezat o plapumă albă, cristalină pe pământul înghețat! Probabil abia aștepta să fie învelit, să simtă și el îmbrățișarea fulgilor de nea. Gata, nu mai ninge...

Focul se aude pocnind în vatră, de parcă cineva ar fi pus crenguțe de brad în el. Bunica împletește cu aceeași seninătate, de ceva timp. Face asta cu atâta drag, fredonând încet, cu glasu-i lin, un colind ce se aude la radio. În dreapta ei, stă bătrânul calendar... Mă apropii de bunica, pun capul pe umărul ei drept și duc degețelul către luna decembrie. „Bunico, peste două zile este Sfântul Nicolae!” Bunica nu spune nimic, doar zâmbește. După ce mă sărută pe frunte, continuă să împletească și să fredoneze colindele de la radio, căci ea le știe pe toate.

Bunica îl iubește pe Sfântul Nicolae! În fiecare seară vorbește cu el înainte de a se pune în pat. Este primul lucru pe care-l face și dimineața. Chipul sfântului este atât de senin... Deși sunt doar un copil, căci am șase ani, știu că Sfântul Nicolae mă ascultă și pe mine. Bunica m-a învățat să spun rugăciuni în fața icoanelor de pe perete, ce-i ilustrează pe Dumnezeu, mama lui Dumnezeu și Sfântul Nicolae. Sunt atât de buni! Mereu mă privesc cu blândețe și își fac timp să mă asculte și pe mine, deși bunica îi ține mereu ocupați.

În sfârșit a sosit dimineața de șase decembrie! „Oare ce o să găsesc în ghetuțe?” Înainte să aflu, mă așez în genunchi, îmi fac cruce, Îi mulțumesc lui Dumnezeu, mamei lui Dumnezeu și Sfântului Nicoale pentru că m-au ajutat să deschid ochii și în această dimineață, căci așa face și bunica, apoi o zbughesc către ghetuțe. „Da, am primit ceea ce îmi doream: o căciuliță, mănuși și fularul mult dorit! Dar ce ciudat... au aceleași culori precum ghemele bunicii! Gata, mi-am dat seama! Sfântul a împrumutat de la bunica ghemele de ață! Ei sunt prieteni, iar prietenii se ajută între ei. Mulțumesc, Sfinte Nicolae!”

Astăzi mergem la biserică, doar este ziua prietenului bunicii. Abia aștept să-mi pun mănușile, căciulița și fularul. Tot bunica spune că, orice lucru nou, trebuie purtat mai întâi la biserică, apoi la școală sau la joacă. De data aceasta este ceva mai mult de atât. Vreau să-i arăt sfântului că port cu drag cele primite de la el. Sper că se va bucura! Până acum nu știam că Sfântul Nicolae este prietenul bunicii. Ce mult îmi doresc să fie și prietenul meu!

Am ajuns la biserică. Cântece despre Dumnezeu răsună necontenit. „Iată, un cântec special pentru Sfântul Nicolae! Cred că este bucuros să vadă că așa mulți prieteni au venit la ziua lui.” Bunica se închină la icoane, iar eu fac ceea ce face și ea. „Urmează icoana Sfăntului Nicolae... ce emoții am!” Îmi fac sfânta cruce, fără grabă, așa cum m-a învățat bătrâna mea. Îi sărut mâna dreaptă sfântului apoi, îndrăznesc să-l privesc cu multă atenție în ochi. Deși este același chip ca în icoana de pe peretele buncii, emoțiile mă cuprind. Cu glasul tremurând, încep sa-i spun în șoaptă: „Sfinte Nicolae, astăzi este ziua ta. La mulți ani! Vreau să-ți mulțumesc pentru cadourile pe care mi le-ai adus. M-ai făcut foarte fericită! Să știi că o să-i împrumut Oanei, prietena mea, mănușile atunci când va ieși din spital. De fapt, o să i le dăruiesc, pentru că așa fac prietenii, se ajută între ei. Vreau să-ți mulțumesc că, împreună cu Dumnezeu și mama Lui, ajuți ochii mei și ai bunicii să se deschidă în fiecare dimineață. Deși bunica te ține mereu ocupat, tu, Sfinte Nicolae, ai timp să te uiți și la mine cu aceeași blândețe și să mă asculți. De astăzi, vreau să fii și prietenul meu. Așa voi fi sigură că îți voi auzi și eu glasul, când o să am părul alb și pielea moale ca ale bătrânei mele”.

O mână caldă îmi atinge umărul drept. E bunica! Are lacrimi în ochi, dar nu înțeleg de ce... E zi de sărbătoare, este ziua Sfântului Nicolae, nu trebuie să fim triști! În drum spre casă, bunica se oprește. Mă ia în brațe apoi, îmi întinde o iconiță... Este Sfântul Nicolae! Mi-a spus că el este prietenul tuturor, iar dacă o să vorbesc cu el în fiecare zi, chiar și atunci când o să mă fac mare, el nu mă va părăsi niciodată. Mă va asculta mereu și va fi cu mine pretutindeni, așa cum fac prietenii adevărați!

Seară de toamnă, sâmbătă, 21 noiembrie, 2015. Telefonul sună...

 – Adina, ce faci? Știu că vrei să ajungi mâine la slujbă. Nu vrei să mergi cu Andrei la biserica unde merge el de obicei? Știu că îți dorești de mult timp să îl auzi cantând.

 – Oana, Mulțumesc că m-ai sunat! Ce bine, așa îl voi auzi, în sfărșit, pe Andrei cântând.

Cum se numește biserica?

 – Biserica Sfântul Nicolae, e chiar aici, în Copou, aprope de cămin.

 Un nou lăcaș, un alt loc divin, același prieten, Sfântul Nicolae..

Busuioc Ioana-Adina – Premiul al II-lea la concursul Scrii ce ştii, organizat de ATOR şi ASCOR Iaşi, 27 noiembrie - 4 decembrie 2015