În Vechiul Testament citim cum omul a fost zidit a-tot-om și cum în el, după învățătura unora dintre Părinți (care e departe de a fi a tuturor), în el era cuprins și tot femeiescul, și tot bărbătescul. Treptat, omul a început să crească, să se maturizeze, și a venit momentul când într-un singur om nu mai putea să încapă deplinătatea atât a ființei femeiești, cât și a celei bărbătești. Atunci, Dumnezeu a adus la om toate animalele pentru ca el să vadă  că în ele sunt două sexe, și a simțit - zice Scriptura - că numai el este singur. Și când și-a simțit, dintr-o dată, singurătatea, Dumnezeu a adus asupra lui somn adânc și a despărțit în el bărbătescul de femeiesc.

 

Nu l-a despărțit însă în așa fel încât în nici unul din ei să nu rămână ceva din sexul opus. În fiecare dintre ei a rămas ceva din celălalt, care-i dădea putința să se recunoască pe sine însuși în cealaltă ființă; el și ea rămâneau una. Și când Adam a văzut-o pe Eva în fața sa, a strigat: „Este os din oasele mele, este trup din trupul meu!..” Altfel spus: „Eu sunt!”, și totodată: „Eu sunt în fața propriilor mei ochi”. Acest „eu” era însă atât de „eu”, exista o asemenea unitate a duhului, încât nu se vedeau pe ei înșiși goi, se vedeau ca pe o unitate, ca pe un singur om în doi indivizi.

 

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011,pp. 30-31)