Una este curăţia minţii, alta este curăţia inimii. Căci mintea este una din simţurile sufletului; iar inima cuprinde şi stăpâneşte simţurile cele lăuntrice. Şi ea este rădăcina. Şi dacă rădăcina este sfântă, sfinte sunt şi ramurile. Adică, dacă inima este curată, e limpede, că toate simţurile vor fi curate. Cu mintea, dacă se sârguieşte să citească Dumnezeieşte Scripturi, şi dacă se nevoieşte cu post, cu priveghere şi cu sihăstrie, îşi uită de viaţa cea mai dinainte şi se face curate, când se depărtează de petrecerea cea de ruşine; dacă încă nu e înstărită în curăţie. Căci precum repede ajunge, să se curățe, tot aşa şi se pângăreşte repede. Dar inima se curăţeşte prin multe necazuri şi lipsuri, prin depărtarea de orice părtăşie cu toate lucrurile cele lumeşti din lume şi prin moartea faţă de ele.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre Nevoinţă, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 358)