Deosebirea, marea deosebire între noi și Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toți avem vină. Și iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus, a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a strigat nevinovăția Sa, n-a amenințat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L răstigneau și-L huleau după ce L-au răstignit.

Noi, dimpotrivă, căutăm pe toate cărările cum să scăpăm de cruce, cum să ne strigăm nevinovăția, cum să ne ascundem păcatele și să strigăm în gura mare „cruce grea avem de dus”. Ne numim creștini, dar ducem crucea târâș și am fi buni-bucuroși să scăpăm de ea.

Noi facem de rușine Crucea lui Hristos, dar și Crucea lui Hristos ne rușinează pe noi. Căci, să fim drepți: nouă încă nu ne-a îndesat nimeni cununa de spini pe cap, încă nu ne-a bătut nimeni piroane în mâini și în picioare și încă nu și-a bătut nimeni joc de noi, cum și-a bătut de Iisus.

Dar, chiar acestea toate de le-am pătimi, trebuie să răbdăm pentru mântuirea noastră, așa cum le-a răbdat Hristos, tot pentru a noastră mântuire. Nu este o altă cale de mântuire, de ispășire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.

Prin cruce, prin suferința unei răstigniri în viață, se intră în împărăția lui Dumnezeu. Și se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.

(Părintele Arsenie Boca, Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Rostul încercărilor, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2008, pp. 140-141)