La Sfântul Isaac Sirul găsim acest cuvânt minunat. „Silește-te, zice, să întâmpini pe aproapele tău cu o dragoste care să întreacă măsura cuvenită lui. Laudă-l chiar pentru lucrurile pe care nu le are... Prin aceasta semeni sămânța virtuții în el. Îl silești să se întoarcă spre bunătate și dacă are unele scăderi, se va tămădui de ele, rușinându-se de cinstea pe care i-o arăți” (Cuvânt 5).

Iubind pe cineva nu faci doar o simplă faptă bună fața de el, ci îl ajuți să fie mai bun, semeni sămânța virtuții în el. Dar, lucru și mai minunat este că această schimbare pe care o produc eu prin iubirea mea în aproapele se întoarce la mine și mă schimbă și pe mine. Fața celui iubit, zice Sfântul Ioan Scărarul, ne pre­schimbă în chip vădit, ne face luminoși, veseli, alungă întristarea. Dar fața Stăpânului ce nu poate face când vine în chip nevăzut în sufletul curat? (Scara 30,10).

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, p. 83)