Prin noblețe, omul intră în legătură cu Dumnezeu

Cuvinte duhovnicești

Prin noblețe, omul intră în legătură cu Dumnezeu

Să nu existe înlăuntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorință de a plăcea oamenilor și celelalte, pentru a se face plăcut lui Dumnezeu. Când nu există toate aceste patimi, atunci, chiar și fără să se roage, omul are curăție sufletească și se înrudește cu Dumnezeu, se unește cu El.

Noblețe duhovnicească! Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc. Cât de simple și de ușoare sunt lucrurile și cât de grele le facem noi! În toate este nevoie de noblețe duhovnicească. Dacă cineva nu va înțelege lucrul acesta, chiar de va face trei privegheri pe săptămână sau de va ține de trei ori pe lună post negru de trei zile sau se va ruga ore întregi, chiar de își va păstra și curăția trupească, toate acestea nu-i vor fi de niciun folos. Nu spun că nu trebuie să le facă cineva și pe acestea, dar să se îngrijească să dobândească lucrul cel mai important dintre toate: noblețea duhovnicească, care este curăția sufletească.

Să nu existe înlăuntrul lui interes propriu, voie proprie, egoism, dorință de a plăcea oamenilor și celelalte, pentru a se face plăcut lui Dumnezeu. Când nu există toate aceste patimi, atunci, chiar și fără să se roage, omul are curăție sufletească și se înrudește cu Dumnezeu, se unește cu El.

Numai prin noblețe omul reușește să intre pe aceeași frecvență cu Dumnezeu și să aibă legătură cu El, să lucreze pe frecvența lui Dumnezeu. Altminteri, butonul este întors pe o altă frecvență. De aceea, căutați să schimbați antena... Există antene verticale și orizontale. Cele verticale se „sprijină” pe ele însele și nu fac bine contactul, pierd ușor semnalul. Pe când cele orizontale se extind și de aceea au o rază mare de recepție, încât reușesc să perceapă chiar și semnalele slabe. Vreau să spun că cel care se sprijină pe sine însuși nu s-a eliberat de propriul eu, nu are noblețe. De aceea, nu are nici Harul lui Dumnezeu, nici luminare dumnezeiască.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 251)

Citește despre: