Prin Sfânta Împărtășanie primim putere
Când omul se împărtășește, primește forță, este iluminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, în funcție de dispoziția sa interioară și de înflăcărarea sa.
Când omul se împărtășește, primește forță, este iluminat, contemplă orizonturi largi, simte bucurie, în funcție de dispoziția sa interioară și de înflăcărarea sa. Unul simte bucurie și odihnă, altul simte pace, celălalt dorința de a se consacra lui Hristos și o milă inefabilă pentru toți.
Această experiență duhovnicească a Bătrânului Iacob are un interes aparte: „Când mi-am început viața preoțească în mănăstire, în afară de ceasuri, era rânduită slujirea zilnică a Sfintei Liturghii. Începeam slujba noaptea și terminam Liturghia înainte de a se face ziuă. Împărtășindu-mă în fiecare zi cu Sfintele Taine, simțeam o așa mare putere în mine încât eram ca un leu.
Sufletul meu ardea de o asemenea flacără dumnezeiască încât, toată ziua, nu-mi era nici foame, nici sete și nu simțeam nici căldura, nici frigul. Neobosit, lucram de dimineața până seara. Chiar și vara, când după masă părinții se odihneau în chiliile lor, căutând un pic de răcoare, eu transportam pământ fertil și îngrășământ în grădinile pe care le cultivam în afara mănăstirii”. Cel ce se împărtășește trebuie să simtă înainte frică de Dumnezeu, evlavie și căință. Iar după împărtășire trebuie să simtă pace, bucurie și dorința de a nu vorbi cu nimeni.
(IPS Andrei Andreicuț, Cuvintele bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 30)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro