Prin spovedanie devenim conștienți de frumusețile interioare
Fiecare Spovedanie ar trebui să-l facă pe credincios conștient și de bunătățile lui interioare, care cu cât sunt oferite mai mult și mai dezinteresat altora, cu atât devin mai strălucitoare, deși nu trebuie să se mândrească cineva pentru asta.
La Taina Spovedaniei, preotul are misiunea de a-l ajuta pe credincios să scoată la iveală nu numai păcatele, mizeriile și răutățile făcute (să le vădească paguba vremelnică și veșnică pe care o aduc omului), ci mai ales frumusețile interioare latente din fiecare om. De aceea, orice om trebuie primit cu delicatețe și înțelegere, cu durere și cu dragoste, ajutându-l să iasă din deznădejdea și din scârba păcatului la lumina întâlnirii cu Dumnezeu Cel bun și iubitor de oameni.
Fiecare credincios trebuie trezit la înțelegerea că Hristos S-a răstignit și pentru el, că trebuie să ne răstignim și noi față de păcat, pentru a învia împreună cu Hristos. Astfel, fiecare Spovedanie ar trebui să-l facă pe credincios conștient și de bunătățile lui interioare, care cu cât sunt oferite mai mult și mai dezinteresat altora, cu atât devin mai strălucitoare, deși nu trebuie să se mândrească cineva pentru asta.
(Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Ieromonahul Mihail Stanciu, De ce caută omul contemporan semne, minuni și vindecări paranormale? Un răspuns ortodox, Editura Sophia, București, 2004, pp. 44-45)
Răni din luptele duhovnicești – cum le vindecăm?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro