Ar fi de prisos să vă spun că ceea ce se întâmplă la ora actuală la Iaşi cu pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva este împotriva Legii şi a bunului simţ. Însă trebuia ca, odată şi odată, şi rugăciunile unor pseudo-intelectuali, care îi numeau în anii trecuţi pe pelerinii închinători „pupători de oase”, să ajungă la dumnezeul lor. Şi iată că dorinţa lor, susţinuţi fiind şi de cei fără credinţă, neam şi ţară, s-a împlinit. De altfel, era lesne de înţeles că se va ajunge aici; în Scriptură găsim scris că „va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi” (Matei 27, 64). Ne-au lăsat fără slujba de Înviere, trebuie să ne lase şi fără cea de Crăciun! Fiecare perioadă îşi are Diocleţienii şi Maximilienii ei. Uneori chiar mai zeloşi decât aceia! Din păcate, numele unora ca aceia au rămas în istorie ca nişte nume de ocară.

Ceea ce nu pot astfel de oameni înţelege este faptul că cinstirea, cultul sfintelor moaşte este o instituţie a Bisericii, care este aşezată pe dogma existenţei lui Dumnezeu şi a lucrării Duhului Sfânt în viaţa omului şi care nu are nimic în comun cu cultul morţilor din Egiptul antic. Ştiut este faptul că Apostolii, după Pogorârea Duhului Sfânt, au primit puterea de a face minuni prin trupurile lor, aşa încât, văzând aceasta, oamenii „îi scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei” (Fapte 5, 15). Până şi lucrurile purtate de Apostoli erau făcătoare de minuni, încât peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel şi bolile se depărtau de la ei (Fapte 19, 11-12). Iar în IV Regi 13, 21 se povesteşte despre un cortegiu mortuar care de frica moabiţilor şi-a aruncat mortul în mormântul profetului Elisei şi mortul a înviat.

Incoruptibilitatea trupurilor sfinţilor este o minune a lui Dumnezeu în viaţa lor, pe care persecutorii Bisericii din toate timpurile nu au înţeles-o şi nici nu o vor putea înţelege. Este imposibil pentru cineva cu mintea desacralizată să înţeleagă cum este posibil să te poţi vindeca de boli incurabile atingându-te de racla unui sfânt sau de o icoană făcătoare de minuni, când întreaga ştiinţă medicală nu ţi-a rezolvat suferinţa. Şi, totuşi, se poate! Da, v-o spun răspicat, SE POATE! Minunile sunt dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Citiţi cartea „Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva” sau „Minunile Maicii Domnului prin Icoana sa cea Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Hadâmbu” şi vă veţi convinge. Sunt mărturiile celor care au fost beneficiarii unor asemenea minuni, în care cei infestaţi cu Covidul marxismului NU cred!

Cum să împiedici vizita cuiva la cel mai bun prieten al său? Chiar şi sub pretextul că îi vrei binele, antepronunţându-te că acesta nu este capabil să respecte nişte norme, neînvestindu-l cu încredere în responsabilitatea lui.

Şi totuşi, ca această sărbătoare a Moldovei, care nu a putut fi oprită nici în timpul celor mai aprige momente prin care a trecut ţara, să iasă de sub incidenţa interdicţiilor – beneficiari fiind doar cei din Municipiul Iaşi – aş propune, sigur, este doar o propunere, ca racla cu sfintele moaşte să fie purtată, începând de duminică, 11 octombrie, într-un pelerinaj prin toate oraşele, comunele, satele şi cătunele din întreaga Moldovă. Astfel, precum a făcut şi în timpul marii procesiuni din 1947, Sfânta noastră dragă ar putea aduce mângâiere şi pace tuturor celor ce o iubesc, dar nu pot veni să îi aducă prinosul lacrimilor şi al rugăciunilor, alături de mănunchiul de flori şi busuioc.

Să i se ceară oare sfintei de către forţele de ordine, la trecerea dintr-un judeţ în altul, cartea de identitate sau buletinul de analize? Rămâne de văzut! De ce nu? Te poţi aştepta şi la aşa ceva! Însă, cert este că în urma testelor din ultimele sute de ani, Sfânta Cuvioasă Maica noastră Parascheva de la Iaşi a dovedit că în firavul ei trup are într-un procent foarte mare pe Duhul Sfânt; aşa se şi explică faptul că mâinile ei sunt mereu calde, iar relicvele ei, frumos mirositoare, sunt făcătoare de minuni.

Însă, din păcate, nu poţi să ceri cuiva să creadă în cruce şi icoane pe care le consideră idoli ori să cinstească pe sfinţi atâta timp cât acestea la acela lipsesc cu desăvârşire.

O apoftegmă populară spune: „Când şi-o face omul cu mâna lui ....”; de aceea, este nevoie de multă căinţă, post şi rugăciune. Oricum, fiţi tari în credinţă, căci lupta împotriva Ortodoxiei este în plină desfăşurare. Parafrazându-l pe dreptul Simeon, aş încheia spunând: „Şi prin sufletul tău, popor român, va trece sabie” (cf. Luca 2, 35). Doamne, nu ne părăsi!

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor