Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul: „Cine este acest om?”
Vineri, 17 august 2018, s-a încheiat seria hramurilor Mănăstirii Văratec din județul Neamț. Sute de credincioși au prăznuit sărbătoarea Sfântului Gheorghe Pelerinul, ale cărui moaște se află în mănăstirea nemțeană, alături de moaștele Sfântului Cuvios Iosif. Cu această ocazie, a avut loc la Mănăstirea Văratec și proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, a doua, după ce prima proclamare locală a avut loc în data de 23 iunie 2018, în localitatea în care Moş Gheorghe a trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamț.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec a debutat în seara zilei de 16 august 2018, când s-a săvârșit prima slujbă de Priveghere în cinstea sfântului, de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Răduților. Ierarhul a slujit alături de un sobor de preoți și diaconi și a ținut cuvânt de învățătură. „Sfințenia nu e rezervată doar anumitor categorii de oameni”, a spus Episcopul Damaschin, reflectând la simplitatea Sfântului Gheorghe Pelerinul. „Avem înscrisă în calendar o persoană înaintea numelui căreia nu scrie nici ierarh, nici cuvios, nici mucenic. Ci scrie simplu: Sfântul Gheorghe Pelerinul”, a spus Episcopul Damaschin Dorneanul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a mai adăugat că „toți suntem chemați la sfințenie” întrucât „acesta este scopul vieții noastre”.
Proclamarea locală a canonizării a Sfântului Gheorghe Lazăr a avut loc vineri, 17 august, la Mănăstirea Văratec, aşezământ monahal în care se află sfintele sale moaşte. Prima proclamare locală a canonizării a avut loc în data de 23 iunie 2018, în localitatea în care Moş Gheorghe a trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamț. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017.
Sfânta Liturghie şi ceremonia de canonizare de la Mănăstirea Văratec au fost prezidate de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor și Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
„Poate fi socotit om al muceniciei celei albe”
După citirea Evangheliei, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a făcut referire la virtuțile Sfântului Gheorghe Pelerinul: „Cine este acest sfânt, Gheorghe Pelerinul? Cine este acest om cu chip și privire mai aparte, cu îmbrăcăminte neobișnuită? Să fie mucenic? Știm însă că nu și-a dat viața pentru Hristos în sensul vărsării sângelui, dar prin mucenicia de fiecare zi, prin rugăciunea adâncă și plânset mult, poate fi socotit om al muceniciei celei albe. Cuvios din mănăstire sau pustie, iarăși parcă nu ar fi Sfântul Gheorghe Pelerinul. Ținuta sa vestimentară nu-l vădește a fi purtat chipul monahicesc. Dar puțini dintre călugări sau călugărițe, de-a lungul vremii, au avut o viață mai adâncă, o rugăciune mai fierbinte, o dragoste față de Dumnezeu mai mare ca el. Preot nu a fost, ci numai preot al preoției universale, făcând parte din seminția cea aleasă din neamul cel sfințit al lui Dumnezeu, fiind botezat în numele Sfintei Treimi. Și atunci, cine este acest om? Cum poate fi definit acest ardelean prin naștere și moldovean prin adopție? Ce s-a întâmplat în viața lui după ce, căsătorit la casa lui, cu soție și copii, a fost mânat de dorul după Dumnezeu și s-a transformat, s-a schimbat în pelerin? A mers la Sfântul Munte, în Țara Sfântă la mormântul Domnului și apoi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a stabilit aici, peste munți”.
La finalul slujbei, s-a dat citire tomosului sinodal de canonizare a Sfântului Gheorghe Pelerinul, urmat de celelalte rânduieli ale proclamării canonizării. Tomosul de canonizare a fost citit de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Sfântul Gheorghe Pelerinul, alături de Sfântul Iosif cel Milostiv sunt cel mai recent canonizați sfinți români de către Biserica Ortodoxă Română. Cu această ocazie, Doxologia.ro a realizat anul acesta două filme documentare de lung metraj despre viața acestora.
Sfântul Gheorghe Pelerinul a vieţuit în smerenie şi osteneală, fiind propovăduitor, prin viaţă şi prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.
(Foto) Prima prăznuire a Sfântului Gheorghe Pelerinul la Mănăstirea Văratec