Ca dascăli de religie, ne adresăm adeseori întrebarea cum anume să ne desfăşurăm demersul nostru didactic pentru a ajunge la sufletul copilului, la pătrunderea adevărurilor de credinţă, la cunoaşterea lui Dumnezeu, la transpunerea în practică a acestor adevăruri prin relaţionare faţă de semeni, de aproapele nostru.

Această educație religioasă trebuie dezvoltată în cadrul orelor de religie, însă nu neapărat în acest mod tradițional de predare în sala de clasă, ci de a-i scoate pe elevi din acest mediu școlar, al băncilor într-un alt loc în care Îl putem face cunoscut pe Dumnezeu și prin alte metode mai moderne, întocmai cum ne mărturisește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile“ (cf. Evrei, 1, 1-2).

Prin aceste multe rânduri și în multe chipuri putem înțelege faptul că noi, profesorii de religie, trebuie să aflăm metodele cele mai potrivite pentru ca această disciplină școlară să fie atractivă, elevii să se bucure și să privească cu admirație și entuziasm pe profesorul de religie, acel cadru didactic care să fie prietenul elevilor, să se aplece mai mult spre ei, spre gândurile și aspirațiile lor. Este necesar ca elevii să conștientizeze faptul că Dumnezeu este un prieten mai mare, un Tată care are grijă de ei și le îndrumă pașii spre tot lucrul cel bun și folositor, iar atunci când vor simți că le este greu, să se roage și să vorbească cu slujitorii bisericii.

Strategiile care se pot aplica la ora de religie pot fi din cele mai diverse, însă, personal, consider faptul că pentru o mai bună eficientizare a procesului de învățare și asimilare, profesorul de religie trebuie să fie un inovator și să îmbine cât mai multe metode didactice.

O metodă devine eficientă sau nu în funcție de diverși factori, printre care se numără și conținutul vizat, nivelul de școlaritate, specificul clasei de elevi, priceperea profesorului de a conduce activitatea didactică, frecvența utilizării metodelor activizante la clasă.

Preșcolarii și elevii de astăzi reprezintă viitorul Bisericii de mâine, aceeași Biserică întemeiată de Hristos care este „stâlp și temelie adevărului“ (I Timotei 3, 15).