„Cu sufletul golit de miracole/Am fost îmbrânciți într-o sală de spectacole...” (Leonid Dimov)

Când un om moare, nu atunci vin demonii, ci doar devin vizibili. Ei au fost prezenți mereu, în chip simțit și activ, în patimile și păcatele noastre. Prin care ne-au împărtășit cu chinul lor...

Acum, moartea doar a luat lutul trupului de pe ochii sufletului. Și putem vedea continutul adânc și real al sinelui și echipa regizorului care a făcut din acesta, personajul principal al vieții noastre...

Și sufletul nu poate închide ochii, nici întoarce privirea în altă parte...

Doar credința lui Hristos îndepărtează sinele din rolul principal și schimbă scenariul și regia vieții...

Iar la sfârșit, când cade cortina, sufletul rămâne la banchetul dat în cinstea celor care au jucat în filmul mântuirii lui...