Provocarea de a iubi vrăjmașii (Luca 6, 31-36)
Într-o lume a narcisismului, în care individualismul ridicat la rang de taină ne încurajează, nu de puține ori, să uităm că mai există și alții pe lângă noi pe lume, lectura acestei pericope îndeamnă la reconfigurarea priorităților. La a înțelege faptul că iubirea asigură bunul mers al relațiilor interumane.
Text și context
Relatarea dedicată predicii de pe munte ce poartă semnătura Sfântului Luca este una bogată în mesaje. Fericirile sunt urmate de vai-uri, spre a întări mesajul lor. Domnul vrea să arate că nu-i de glumă cu lucrurile pe care Le spune. Că miza e una care merită orice efort. Căci ce poate fi comparat cu eternitatea? Și că și reversul e ceva cât se poate de real. Fariseii devin destinatarii lor. Ținta diatribei Mântuitorului. Dintr-un motiv practic: lipsa de sinceritate. Iisus îi critică mereu pentru acest lucru, îndeobște în spațiul public, spre a le corecta năravurile.
Aspecte de etică socială
Discursul Său e apoi urmat de o serie de idei legate de etica socială creștină. Fiul lui Dumnezeu vorbește despre relațiile interumane. Prin prisma unor principii care le definesc pe cele de sus. Căci, reciprocitatea e stipulată în Rugăciunea Domnească. El ține să arate că ar trebui ca raporturile cu ceilalți să aibă la bază ceea ce ne-am dori să primim noi înșine din partea lor. Ba mai mult, înainte de a aștepta de la ceilalți ceva, ar trebui să fim noi înșine gata să oferim.
Superlativul iubirii
Ba mai mult, Mântuitorul ține să sublinieze faptul că dragostea trebuie direcționată mai intens înspre cei care nu o merită. Căci, calea pe care El o propune e superioară tuturor celorlalte: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei”. Exemplele continuă. Sunt încheiate cu o serie de îndemnuri concrete. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”. Despre modul în care se pot iubi vrăjmașii va vorbi chiar Dânsul, nițel mai târziu. Parțial prin cuvinte, parțial prin fapte. „Părinte, iartă-Le lor, că nu știu ce fac”, cuvinte rostite în agonia de pe Golgota, vin să arate că, deși uneori e dificilă, iubirea vrăjmașilor nu-i imposibilă. Ea vine să curețe sufletul de racilele păcatului și de rănile orgoliului. Și să ne aducă mai aproape de Dumnezeu. La propriu. Să ne asemene Lui. Arată că am reușit să redescoperim chipul Său din noi și am pornit pe cărarea înspre dobândirea asemănării, condiție sine qua non a mânutirii.
În loc de concluzii
Într-o lume a narcisismului, în care individualismul ridicat la rang de taină ne încurajează, nu de puține ori, să uităm că mai există și alții pe lângă noi pe lume, lectura acestei pericope îndeamnă la reconfigurarea priorităților. La a înțelege faptul că iubirea asigură bunul mers al relațiilor interumane. Căci trăiri precum ura nu fac altceva decât să le defecteze. Și să descoperim că ea nu poate fi împlinită în mod egoist. Nici faptul de a o transforma într-o manifestare dedicată celor față de care avem anumite interese nu o duce la deplinătate. Înspre dușmani trebuie îndreptată ea. Înspre cei care, lipsiți, poate, chiar și de cele mai mici fărâme ale compasiunii și empatiei, ajung să-și transforme calvarul propriei existențe într-un drum sinuos, a cărui parcurgere ne este și nouă dificilă. Îndrăzniți!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro