Forfotă, cadouri, oferte golitoare de buzunare, căsătorii de o zi, spectacole, prăjituri numite cu numele celui mai curat și frumos simțământ prin care ne asemănăm cu Dumnezeu, iubirea. Iată câteva dintre preocupările multor tineri în preajma zilei de 14 februarie când, chipurile, se sărbătorește Ziua Îndrăgostiţilor. Uitând de tradițiile populare, de credința și datinile noastre strămoșești, junii, încurajați de mass-media, de politica obsesivă a unor lanțuri de magazine au adoptat, cu o inexplicabilă ușurință, sărbători străine, evidențiate îndeosebi prin opulentul caracter comercial. Între ele, foarte trâmbițată este cea de la mijlocul lui făurar, numită Valentine’s Day. La prima vedere, o putem considera o festivitate frumoasă, motivată de iubire. Care alt sentiment uman a dat naștere la mai multe opere literare sau creații artistice? Iubirea l-a făcut pe om să răscolească în tainele ființei sale, scoţând la lumină tot ce are frumos și sensibil. Parcă ar merita și o zi specială de celebrare, ar zice unii.

Totuși, în cazul așa-zisei sărbători închinate dragostei, există o problemă legată de înțelegere a sensului corect al iubirii ocrotite de cel invocat drept patronul sărbătorii, Sfântul Valentin. Din tradiție aflăm că era preot și a trăit la Roma, pe când domnea împăratul Claudius al II-lea. Acesta, considerând că soldatul cu soție și copii nu se va dedica pe de-a-ntregul luptei, războiului, le-a interzis recruților să se căsătorească. Preotul Valentin, sfidând porunca împărătească, a continuat să oficieze în taină slujba cununiei oștenilor doritori de a-și întemeia o familie. Astfel, el s-a opus dezordinii morale și sentimentale a tinerilor, încurajate de hotărârea neinspirată a autocratorului roman, propovăduind, în schimb, iubirea binecuvântată de Dumnezeu prin căsătorie. Pentru aceasta, slujitorul Domnului a fost prins și ucis într-o zi de 14 februarie. Ortodocșii nu proslăvesc un sfânt Valentin la data respectivă, ci pe cuvioșii Auxentie, Maron și Avraam. Sinaxarele Ortodoxiei vorbesc despre un sfânt Valentin, episcop al Umbriei, abia pe 30 iulie, iar în ziua de 24 aprilie, un sfânt cu același nume, originar din Durostorum și pe 24 octombrie, un alt Valentin, tot mucenic, alături de Marcu și Sotirih. Avem, aşadar, o dovadă în plus că Valentine’s Day este o celebrare străină de duhul Ortodoxiei, de vreme ce noi nu avem în calendar pe sfântul invocat de uzanța serbării. Totuși, dacă ținem seama de ce spune tradiția apuseană despre viața lui, înțelegem lesne că preotul martir Valentin a murit apărând instituția sfântă a familiei.

Reflectând la cele arătate anterior, nu credeți că Sfântul Valentin se întristează din pricina folosirii numelui său ca motivație pentru promovarea unui concept străin de credința și jertfa lui? El nu a încurajat căsătoria de probă, mariajul de o zi, dezordinea sentimentală, viața imorală, ci asumarea deplină, conștientă, a ceea ce însemnează instituția sfântă a familiei - căci iubirea dintre bărbat și femeie izvorăște din iubirea divină și se revarsă în Dumnezeu, Care nu poate zădărnici un sentiment natural, caracteristic omului. Ce bine ar fi dacă adolescenții ar ține seama că Domnul binecuvântează dragostea, atâta timp cât se înțelege corect definiția ei! Iubirea autentică trebuie să ne îndumnezeiască.

Referitor la așa-zisa sărbătoare Valentine’s Day, câți tineri s-au întrebat: de ce ar fi nevoie de o zi în care să se arate în mod ostentativ dragostea? Poate fi mărginită dovada iubirii doar la o singură dată din calendar? În restul anului nu mai există astfel de simțăminte? Ar fi o amară înșelare dacă s-ar da crezare acestor presupuneri, căci cuvintele dumnezeieștii scripturi ne spun că „dragostea este de la Dumnezeu și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cel ce nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 7-8). Iar cine a cunoscut iubirea se încăpățânează să nu mai moară, căci „cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el”, ne spune tot cartea sfântă. Așadar, tinerii să nu uite că acest concept care, din pricina secularizării vieții și relativizării sfintelor învățăminte a fost dezbrăcat de sensurile sfinte, închide în taina lui cheia veșniciei. Marele teolog rus Paul Evdochimov afirma că puterea iubirii manifestată între oameni trebuie să se ancoreze în veșnicie, căci a spune „te iubesc” este tot una cu a rosti „nu vei mai muri”. Cum este posibil acest lucru? Doar prin Sfânta Taină a Cununiei, care este în Hristos și Biserică. Iar cum Mântuitorul nostru rămâne veșnic în comuniune cu Mireasa Sa, Biserica, tot așa, prin slujba Sfântă a Cununiei, bărbatul și femeia sunt făcuți nemuritori - căci prin dragoste vor birui chiar moartea și se vor împărtăși din iubirea nesfârșită a Sfintei Treimi.

Vasăzică, cine iubește cu adevărat pe Dumnezeu va înțelege netăgăduita dragoste, oferind-o celor din jur cu aceeași mărinimie a Cerescului Tată. De aceea, zic: adolescenții nu trebuie manipulați prin sărbători surogat dedicate iubirii. După toate auspiciile, mulți juni nu vor renunța nici anul acesta la Ziua Îndrăgostiților și nici la obișnuința de a oferi daruri, impusă oarecum de cutuma occidentală, acolo unde a fost și inventat acest kitsch cu iz de sărbătoare. Cu atât mai puțin marile centre comerciale, mall-urile, organizatorii de spectacole care, profitând de „generozitatea” îndrăgostiților în a-și etala sentimentele, își vor rotunji veniturile. Cei care încă nu au înțeles că dragostea nu poate fi făcută prizonieră a unei singure zile, măcar să ia seama că cele mai frumoase cadouri sunt cele spirituale, căci nu se demodează, nici nu sunt perisabile. Și dacă tot vor cinsti ziua, încaltea să învețe că iubirea se poate arăta cu decență, cu simțăminte curate, încât sărbătoarea să devină o zi a dragostei sfinte neuitând, totodată, că iubirea autentică trebuie să se manifeste în orice clipă a vieții și că în fiecare ceas al existenței noastre suntem datori să ne arătăm în primul rând dragostea și fidelitatea față de Dumnezeu, izvorul iubirii și al vieții veșnice.