„Ca un pelican, împungându-Te acum, Cuvinte, înviezi pe fiii Tăi,

revărsându-le dintru coasta Ta izvor mântuitor!”

Preacucernici și Preacuvioși Părinți,

Preacuvioase maici,

Iubiți credincioși și credincioase, 

Hristos a înviat! 

Încă de la începuturile creștinismului, pelicanul a devenit un simbol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al jertfei Sale. Acest lucru datorită unei povești vechi, despre un pelican, ai cărui pui, fiind mușcați de către un șarpe veninos, erau pe moarte. Pentru a-i izbăvi de moarte pelicanul și-a străpuns pieptul cu propriul cioc, oferindu-și sângele ca băutură și leac puilor săi, dând dovadă de adevărată dragoste părintească, dragoste care merge până la jertfa supremă. Imaginea pelicanului apare de mai multe ori în slujba Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o săvârșim în Vinerea Mare, din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Aceasta este o rânduială care dă multă nădejde, deoarece pe tot parcursul ei accentul este pus pe jertfa Mântuitorului, dar mai ales pe Învierea Lui, pe viața care ne-a izvorât nouă oamenilor din mormânt și pe învierea morților. „Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte, și-ai dat viață l-ai Tăi fii care au murit, răspândind asupra lor izvoare văi!” (Prohodul Domnului, starea II, strofa 42).

Noi am murit, dar Hristos, smerindu-Se, lăsându-Se batjocorit și răstignit ne-a dăruit viața, dar nu pentru că omul ar fi meritat acest dar din partea lui Dumnezeu sau pentru că ar fi făcut ceva bun pe pământ, ci pentru că Dumnezeu este milostiv, iar în milostivirea Lui cea mare, iubește omul. Dacă citim Sfânta Scriptură, mai ales epistolele Sfântului Apostol Pavel, vom constata că, așa cum Dumnezeu, imediat după căderea protopărinților noștri în păcat – pe când se aflau ei încă în Rai – a ieșit în întâmpinarea lor cercetându-i, tot astfel a făcut-o și prin întruparea Sa, prin toate cele pe care le-a săvârșit și le săvârșește pentru noi: crucea, Învierea Sa din morți, Înălțarea la ceruri, șederea de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl și prin a doua Sa venire; El vine și Se apleacă înspre noi. Nu noi suntem cei care ne-am împăcat cu Dumnezeu, ci El, Hristos Domnul, este Cel care ne-a împăcat cu Dumnezeu. Pe toate El le-a făcut și prin El s-au făcut. „Toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării”, spune Sfântul Apostol Pavel (2 Corinteni 5, 18).

Nouă oamenilor ni se pare greu și chiar umilitor să ne smerim, să renunțăm la voia noastră, la ideile noastre, la părerile noastre, să ne călcăm peste orgoliu și să-L lăsăm pe Dumnezeu să intre, să locuiască întru noi cu voia Sa, din pricina faptului că „toți am ajuns ca necurații și toate faptele dreptății noastre ca un veșmânt întinat” cum spune prorocul Isaia (64, 5). Din starea aceasta de necurăție nu puteam ieși decât prin jertfă; iar pentru că noi nu am fost în stare să ne aducem jertfă curată, să ne dăruim lui Dumnezeu, Hristos S-a jertfit pentru noi și S-a dăruit nouă. „Căci dacă sângele țapilor și al taurilor și cenușa junincii, stropind pe cei spurcați, îi sfințește spre curăția trupului, cu atât mai mult sângele lui Hristos care, prin Duhul cel veșnic, Sa adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihana, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu”, ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 9, 13-14). Ce ni se pare nouă umilitor și nedrept, la Dumnezeu este dreptate, slavă și cinste. Sfântul Nicolae Cabasila zice: „Hristos S-a făcut dreptate de la Dumnezeu și răscumpărare; și desființează dușmănia în trupul Său și împacă pe Dumnezeu cu noi.” (Viața în Hristos, P.C…150, col. 488 B).

Dragii mei,

Prin manifestarea dreptății lui Dumnezeu, prin aducerea lui Hristos ca jertfă, moartea a fost învinsă, iar lumea mântuită! Cu toate acestea, Învierea lui Hristos nu a fost o manifestare orbitoare, nici o apariție grandioasă care să-i fi impresionat pe locuitorii Ierusalimului; nu a fost o răzbunare asupra dușmanilor Săi. În ziua în care a înviat din morți, dar și în zilele următoare, viața a continuat ca înainte. Iisus nu și-a manifestat biruința într-un mod lumesc. Unii creștini, asemenea ucenicilor Mântuitorului din vremea când ei încă erau nepricepuți, își doresc ca triumful lui Hristos Înviat să se asemene cu triumful generalilor romani sau al mai-marilor de astăzi; ei doresc să-L vadă pe Hristos ucigându-și dușmanii și stabilind un fel de dictatură a adevărului și a bunătății. Însă Împărăția lui Hristos nu este din această lume, așa cum i-a spus Domnul lui Pilat. Învierea Lui este o realitate înscrisă în timp și spațiu, dar ea se deschide spre dincolo de timp și spațiu.

Totul începe în dimineața primei zile a săptămânii, după marele Sabat, cu găsirea mormântului gol: „Au luat pe Domnul din mormânt...”, le-a spus Maria Magdalena lui Petru și Ioan. Trupul lui Iisus a dispărut; acest gol, această absență naște întrebări. Nu știm ce s-a întâmplat: a fost luat? Unde l-au pus? Totuși, Petru și Ioan observă că giulgiurile, care au fost folosite pentru a înfășura trupul lui Iisus, au rămas pe loc și, văzând aceasta, Ioan se luminează: „a văzut și a crezut”. Învierea lui Hristos nu este de înțeles rațiunii umane; simțurile percep doar o absență a trupului, dar credința ajunge la lumina adevărului: Hristos a înviat din morți! Încetul cu încetul, El Însuși Se va arăta Mariei Magdalena, celor doisprezece și multor alți ucenici. Întotdeauna El este cel care ia inițiativa arătărilor; El este cel care vine în întâmpinarea ucenicilor Săi, cei care Îl părăsiseră. El vine neanunțat să întâmpine necredința lor și pentru a reaprinde flacăra credinței în inimile lor. Ei Îl văd pe Hristos Cel înviat cu ochii lor trupești, Îl ating, mănâncă împreună cu El, contemplă rănile Lui; le ia ceva timp pentru a accepta această nouă realitate.

Iubiți credincioși,

Nimeni nu poate întâlni pe Hristos Cel înviat fără o lumină care vine de sus; nici simțurile și nici rațiunea umană nu pot primi singure lumina Învierii, fără ca Domnul să le lumineze prin credință. El dăruiește acest har acelora care Îl caută. Dacă El nu S-a arătat celor care L-au osândit, a fost probabil din milă pentru aceștia, pentru a nu-i încuia în păcatul lor și pentru a le da timp să se pocăiască. Învierea lui Hristos nu pune capăt păcatului, răului sau morții, însă, de acum, ea are ultimul cuvânt. Toți cei care cred în Iisus Hristos și care au fost botezați în moartea și Învierea Lui au fost eliberați de sclavie, trăind în acest fel viața cea nouă împreună cu Hristos. Trăirea cu Hristos schimbă inima omului, iar această schimbare îl face pe om să intre în taina jertfei și să o înțeleagă. Viața nouă nu înseamnă risipirea încercărilor și a ispitelor, ci ea este o stare de continuă jertfă, asemenea jertfei Domnului. „Hristos S-a gândit să păstreze pe trup mărturia jertfei Sale și să poarte pe El pururea urmele rănilor Sale dobândite în clipa răstignirii, vrând să arate prin aceasta că și la venirea a doua oară în lumina orbitoare, va fi pentru robii Săi același răstignit și împuns, rănile acestea ținând loc de podoabe împărătești”, ne învață Sfântul Nicolae Cabasila. (Viața în Hristos, trad. rom. de Teodor Bodogae, Sibiu, 1946, p. 138).

Primii creștini, dar și mulți dintre frații și surorile noastre din întreaga lume, chiar și în zilele noastre, au mărturisit și continuă să dea mărturie despre biruința credinței creștine și a iubirii lui Hristos, care duce până la martiriu, la jertfa supremă. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a dăruit ucenicilor Fiului Său puterea de a face semne și minuni în Numele Lui, pentru a mărturisi biruința Lui asupra răului care asuprește făptura umană, dar aceste semne sau minuni nu au transformat niciodată, în sine, lumea. Aceasta se transformă doar prin convertirea inimilor cu harul lui Hristos, o convertire care duce la un nou mod de a trăi, a cărui caracteristică principală este dragostea jertfelnică; o viață legată de Dumnezeu și de aproapele.

Dreptslăvitori creștini,

Și anul acesta, din păcate, pe lângă sunetul vesel al clopotelor, în lumea noastră se aude și zgomotul armelor; strigătul celor ce suferă se înalță până la cer. Praznicul Învierii Domnului nu pune capăt încercărilor, ci ne cheamă pe toți să ne reaprindem credința, nădejdea și dragostea. Doar prin convertirea inimii, prin ascultarea Cuvântului, prin rugăciune smerită și perseverentă, prin jertfă și prin angajamentul nostru personal, lumea va deveni mai bună. Hristos Cel înviat este printre noi. Depinde de fiecare dintre noi să știm cum să-L recunoaștem. El vine în întâmpinarea noastră, a celor otrăviți de veninul șarpelui celui viclean, și, deși suntem plini de îndoieli, dezamăgiri și temeri, cu Sângele Său care izvorăște din coasta Sa, „printr-o singură jertfă adusă, i-a adus la veșnica desăvârșire pe cei ce se sfințesc” (Evrei 10, 14).

Să-I încredințăm Lui tot ce ne-ar putea întuneca viața; să ne încredințăm Lui pe noi înșine și întreaga lume, pentru ca El să-și manifeste în noi, și prin noi, biruința Sa. 

Hristos a înviat! 

Cu părintească dragoste întru Hristos Cel înviat din morți, și cu arhierească binecuvântare, al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

† Timotei,

Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei