Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit, îngrijeşte de cel bolnav şi păstrează întreg pe cel sănătos, în general, ea face ca patimile, care de-a lungul vieţii omeneşti caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate şi la aceasta ajunge prin crearea îngrijită a unei stări sufleteşti pline de bucurie şi de plăcere, care face ca în suflete să ia fiinţă cugetele cele înţelepte.[1]

Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei şi al valului gândurilor. El face să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi; este tovarăşul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Căci cine, oare, mai poate fi socotit vrăjmaş al altuia atunci când îşi uneşte glasul la un loc cu el, pentru a da laolaltă laudă lui Dumnezeu? Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun; iubirea, făcând din tovărăşia laolaltă a glasului un fel de trăsură de unire între oameni, adunând pe credincioşi laolaltă într-un singur glas de cor, psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc, armă pentru teama de noapte, linişte pentru oboseala zilei, pavăză şi mângâiere a oamenilor credincioşi, iar pentru femeile credincioase, una din cele mai potrivite podoabe. Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite şi patimile să fie înfânate, început pentru începători, el este creştere pentru cei care propăşesc pe calea virtuţii şi sprijin pentru cei care merg pe calea desăvârşirii.[2]

Psalmii davidici nu sunt numai operă omenească, ci în primul rând, operă dumnezeiască pentru că poartă amprenta inspiraţiei divine. Duhul Sfânt, prin tainica lucrare a harului Său, a făcut să tresalte cele mai sensibile corzi ale sufletului unor aleşi ai săi, care, exteriorizând profundele lor trăiri interioare, au alcătuit aceste armonioase şi preafrumoase cântări, recunoscute prin originalitatea lor.[3] Dovada ne-o dă chiar David prorocul care simte o putere ce coboară asupra sa; el mărturiseşte: „Duhul Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul Lui este pe limba mea” (II Samuel 23, 2).

Cu toate că Psalmii sunt expresia rugăciunii unui anumit tip de credincios ce aparţine unui popor special şi dintr-o epocă dată, ei rămân totodată pretabili pentru orice expresie de rugă şi îşi menţin valoarea universală.[4] (Pr. Fronea Mihai, Parohia „Sfanţul Mare Mucenic Gheorghe” - Topile)