Ora de religie – calea de la inteligenţă, la înţelepciune

Ultimele zile au consfinţit o situaţie inedită până acum în ţara noastră: părinţii trebuie să decidă dacă vor sau nu să-şi înscrie copiii la o disciplină şcolară, parte a trunchiului comun din învăţământul românesc. Este vorba despre ora de religie. Astfel, părinţii a peste două milioane de elevi au de semnat, până pe 6 martie 2015, o cerere privind participarea copilului la această disciplină într-un semestru deja început(!). Vorbind astfel despre o alegere importantă, ea trebuie luată în cunoştinţă de cauză şi, obligatoriu, cu orice preţ utilă propriilor copii. Dar ce oferă, de fapt, disciplina religie, ce anume se studiază în cadrul acestor ore de curs?

Încă de la „prima oră de religie a micului creştin”, manualul pentru clasa pregătitoare cultivă importanţa care trebuie să i se acorde fiecărei fiinţe umane, o lecţie pe care viitorul adult o va (re)descoperi şi de care se va folosi, ulterior, în nenumăratele „lecţii de viaţă”: „Omul este cea mai importantă fiinţă de pe pământ” şi, „pentru că ne iubeşte, Dumnezeu ne-a dăruit o lume frumoasă. Această lume este casă pentru toţi oamenii de pe pământ”. Învăţăcelul află că „Dumnezeu are grijă ca fiecare copil să fie UNIC”, iar prin faptele lor bune, „copiii arată că Îl iubesc pe Dumnezeu”.

„Tati, ce faptă bună ai făcut azi?”

Continuând cu teme referitoare la sfinţi – Maica Domnului, Sfântul Stelian, ocrotitor al copiilor, sfinţii dragi celor mici (Sfântul Nicolae, sfântul al cărui nume îl poartă elevul sau cei dragi lui), despre care aceştia învaţă cum să li se închine şi ce trebuie să ceară (exemplu: „Sfinte Părinte Stelian, roagă-L pe Dumnezeu să ne dăruiască sănătate mie şi părinţilor mei!”), propunând lecţii despre sărbători, îngeri, familie, prieteni, „ce înseamnă fii bun creştin”, „de ce trebuie să faci fapte bune” şamd, manualul se încheie cu o prezentare a lumii în care trăim, prin prisma unei tabere de copii, unde „cei prezenţi au cântat melodii tradiţionale din ţările lor. Deşi eram atât de diferiţi, muzica ne-a arătat că avem multe în comun: PRIETENIA, IUBIREA...”, concluzionând că Dumnezeu ne-a dăruit o lume frumoasă, pe care noi „trebuie să o respectăm”.

Cum pentru copiii care au păşit pentru prima dată pragul şcolii nicio „răsfoire” a unui manual nu este simplă, lecţia pe care aceştia o învaţă la ora de religie poate fi una cu adevărat sublimă. Personal, am aflat asta la o „oră de religie” spontană, la sfârşitul unei zile oarecare, când unul dintre fiii mei, aflat acum în clasa pregătitoare, m-a întrebat acasă: „Tati, ce faptă bună ai făcut azi?”.

Despre relaţia copilului cu semenii şi cu Dumnezeu

Manualele de religie din clasele primare conţin lecţii, în majoritatea lor referitoare la relaţia omului cu semenii şi cu Dumnezeu. În primul caz, aflăm că iubirea este „sentimentul cel mai înalt al omului”: „Mă învaţă Dumnezeu/ Că aceea e iubire,/ Când celor din jurul meu/ Fac ce-aş face pentru mine./ Deseori când mi-a fost greu,/ Sprijinit am fost de alţii./ Care, prin a lor iubire, Mi-au arătat cum sunt fraţii”. Sunt prezentate şi modele de persoane care au dat dovadă în viaţa lor de o milostenie deosebită, cum ar fi Dreptul Patriarh Avraam, Sfânta Cuvioasă Parascheva etc.

În ceea ce priveşte relaţia copilului cu Dumnezeu, aflăm din manualele de religie că e bine ca omul să-L aibă mereu „în minte şi în suflet”. Copiii învaţă să Îi aducă rugăciuni de mulţumire şi de laudă („Acum e noapte-afară/ Şi-i linişte pe drum;/ Se culcă flori şi păsări/ Şi toate dorm acum./ Iar eu, cu mâini întinse,/ Mă rog lui Dumnezeu,/ Sărut cu drag pe mama/ Ş-apoi adorm şi eu. [...]” - George Coşbuc, „Cântec de seară”). În acest sens, darul e dovada iubirii noastre faţă de Dumnezeu: „Darul este ceea ce se primeşte de la cineva sau se oferă cuiva, fără plată, în semn de prietenie sau ca ajutor. Atunci când Îi oferim însă un dar lui Dumnezeu înseamnă că Îl iubim şi Îl respectăm”, de aceea ajutorul oferit de copii semenilor este un semn al iubirii faţă de Dumnezeu.

Spune-mi, te rog, cum mai arată un înger?

Elevii claselor primare pot afla, aşadar, de la ora de religie despre sentimente şi atitudini morale precum: iubire, recunoştinţă, ajutorare, credinţă, iertare, rugăciune, ascultare, dragoste, valori fundamentale pentru cei mici şi atât de necesare adultului de mâine.

Îmi aduc aminte de o întâmplare reală, povestită de un părinte rânduit a sluji în Catedrala Mitropolitană din Iaşi lângă racla Sfintei Cuvioase Parascheva, întâmplare în care protagonişti erau doi copii. Cel mare, mijind la zorii adolescenţei, îl întreabă pe cel mic, aflat la vârsta preşcolară: „Spune-mi, te rog, cum mai arată un înger? Când eram mic îi vedeam, dar acum nu-i mai văd...”.

Copiii sunt, prin firea lor, blânzi, miloşi, lipsiţi de răutate şi sinceri. Aceste calităţi care copleşesc sunt însă slabe în ei şi se pierd în timp dacă nu au parte de o permanentă cultivare. De aceea, pe măsură ce copilul creşte, trebuie să primească suportul necesar întăririi acestor valori morale pentru crearea unei dispoziţii prin care, ulterior, să lupte singur cu înclinaţiile cele rele şi să susţină binele: „Şi, fiindcă de mic copil cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Hristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (II Timotei 3, 15-17).

Inteligenţa la ora de religie

Manualele de religie pentru elevii din ciclul gimnazial şi liceal propun lecţii cu un grad de înţelegere ridicat, corespunzător vârstei. Într-o formă sistematică, elevii primesc o serie de informaţii referitoare la istoria Vechiului şi Noului Testament, învaţă temeliile credinţei în care s-au născut (trebuie precizat că în cererea de înscrierea la ora de religie părinţii trebuie să precizeze numele cultului solicitat din lista cultelor recunoscute în România, conform prevederilor Legii cultelor nr. 489/2006, listă ataşată cererii de înscriere), particularităţile altor confesiuni, problemele duhovniceşti şi morale de astăzi cu care se lovesc tinerii şi nu numai: „Creştinul în şcoală şi în societate”, „Pericolul drogurilor”, „Tineretul şi mass-media”, „Tinerii şi viaţa intimă”, „Forme de denaturare a persoanei (corupţia, minciuna, înşelătoria)” şamd.

Astfel, de pe băncile şcolii aceştia pot afla de la ora de religie elemente hotărâtoare, care să-i ajute în a identifica şi a face diferenţa între bine şi rău, între inteligenţa dobândită prin acumularea de noi cunoştinţe şi înţelepciunea cu care să le utilizeze în folosul binelui, în folosul umanităţii. Copilul de azi, viitorul adult de mâine, învaţă că prin inteligenţă s-a ajuns la acest progres uimitor al tehnicii şi al ştiinţelor din zilele noastre. Peste aceasta, însă, se revarsă harul lui Dumnezeu, ajutorul divin, transformând-o în înţelepciune: „Fericit este omul care a aflat înţelepciunea” (Pildele lui Solomon, 3, 13). Diferenţa, aşadar, între inteligenţă şi înţelepciune este că inteligenţa pusă în slujba vieţii, a armoniei devine înţelepciune.

Să nu tăiem aripile copiilor!

Nu aş vrea să închei această prezentare a manualelor de religie făcută după priceperea unui simplu părinte preocupat de educaţia propriilor copii, fără a constata că ultima lecţie de religie a clasei a XII-a se intitulează „Rolul creştinismului în dezvoltarea culturii şi civilizaţiei europene”. O lecţie utilă pentru cei care mai au rezerve privitoare la rolul creştinismului în istorie, în societate, în viaţa copiilor noştri, în definitiv, acesta fiind fondul discuţiei, deci şi în ceea ce priveşte viitorul culturii şi al civilizaţiei lumii în care vom trăi. Tuturor (şi nouă, de altfel) le propun o meditaţie a părintelui Dumitru Stăniloae, contemporan cu mulţi care astăzi îşi reneagă propria istorie, după care adolescenţii clasei a XII-a trebuie să alcătuiască un scurt referat: „Omul are nevoie de lume numai ca drum spre Dumnezeu, ca pregătire pentru înţelegerea lui Dumnezeu. Omul nu se poate opri la lume. Nu lumea îl duce pe om la Dumnezeu, ci omul duce lumea la Dumnezeu”.

***

Analizând, aşadar, o serie de manuale alese aleatoriu, începând cu cele pentru clasa pregătitoare şi până la cele pentru clasa a XII-a, observăm că disciplina religie propune valori spirituale şi morale care stau la baza culturii naţionale şi europene. Folosind metodele educaţionale existente şi conforme cu programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, manualele de religie cultivă valori spirituale atât de necesare persoanei şi comunităţii umane astăzi.

De aceea, socot că „bătălia” pentru ora de religie este şi lupta pentru timpul vieţii acesteia, ca durată dintre bătaia lui Dumnezeu la poarta sufletului nostru şi dragostea de a-I deschide. Dacă eu vreau ca fiii mei să fie cineva în viaţă, este deoarece sunt conştient că au suflet, nu doar trup, nu doar cunoştinţe sau noţiuni acumulate. Părintele Dumitru Stăniloae, pe care socot că elevii îl vor mai studia în şcoală şi după 6 martie 2015, spunea că „datorită sufletului care-l penetrează, trupul nostru nu e numai o alcătuire materială”. Adică, despre om se poate spune că este cineva, nu ceva, datorită conştiinţei de sine şi a capacităţii de reacţie conştientă şi liberă, direct legate de sufletul său. Diferenţierea dintre trup şi suflet se face o dată cu trecerea omului prin viaţă, când „trupul se face mai slab, dar sufletul, tot mai puternic şi mai viguros, şi aproape că prinde aripi” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

PS: Pentru cei care, puţini câţi sunt, dar foarte vocali, susţin că ora de religie ar îndoctrina copiii, le propun una dintre aplicaţiile acestei ultime lecţii din manualul de clasa a XII-a al Editurii „Sfântul Mina”: „Comentează următoarea afirmaţie: În şcoală, elevii ar trebui să studieze toate teoriile cu privire la originea lumii”.

De la același autor

Ultimele din categorie