Ultima zi din anul bisericesc, 31 august, este închinată cinstirii Maicii Domnului, prin aducerea aminte de cinstitul ei brâu. Sărbătoarea nu are fundament scripturistic, ea găsindu-și temei într-o tradiție pioasă despre unele articole vestimentare găsite în mormânt după ce Maica Domnului a fost luată cu trupul la Cer, tradiție dezvoltată ulterior în unele scrieri patristice, dar mai ales în scrierile apocrife. La fel ca în cazul „acoperământului”, și istoria „brâului” Sfintei Maria se vădește oarecum controversată, deoarece mărturiile patristice menționează două căi prin care brâul a ajuns de la Ierusalim, unde era venerat inițial, la Constantinopol. Sinaxarul zilei îi atribuie lui Arcadie, mezinul lui Teodosie cel Mare, aducerea cinstitei relicve de la Ierusalim la Constantinopol, punându-l într-o raclă pecetluită. După 410 ani, Împăratul Leon cel Înțelept a rupt pecețile sicriului, scoțând brâul pentru a-l așeza pe capul soției sale, Zoe, chinuită de un demon, căreia i se descoperise printr-o vedenie că vindecarea îi va veni prin brâul Fecioarei Maria. După spusele împărătesei, Leon luă cinstitul brâu și-l întinse peste soția sa, ajutat de către Eftimie, Patriarhul Constantinopolului. Deși trecuse atât de multă vreme, brâul strălucea ca aurul, de parcă ar fi fost țesut atunci nou. După săvârșirea minunii, împăratul „slăvind pe Mântuitorul Hristos și dând laude de mulțumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarăși în acea raclă unde era mai înainte”.

O altă ipoteză plasează prezența brâului la Constantinopol prin bunăvoința Împăratului Teodosie cel Mare (379-395), care, în semn de mulțumire că Fecioara Maria i l-a scăpat de la înec pe fiul cel mic, Arcadie, a adus cinstita relicvă de la Ierusalim la Constantinopol, așezând-o în biserica Chalcoprateia. Mărturia Euthymiaca historia din secolul al V-lea, fixează acest moment mai târziu, în timpul cuplului imperial Marcian și Pulheria, aprox. 450-457. În fine, alte mărturii îi atribuie împăratului Leon I (457-478) aducerea în capitala Bizanțului a cinstitului brâu al Maicii Domnului. 

Cert este că Zoe Carbonopsina, soția Împăratului Leon al IV-lea Înțeleptul (886-912), după ce s-a tămăduit în chip miraculos, atingându-se de cinstitul brâu al Preacuratei Maria, în semn de recunoștință l-a împodobit cu broderii din aur și argint, așezate pe țesătura originală, făcută din păr de cămilă. Tot ea, l-ar fi împărțit în trei bucăți. Una din ele se află astăzi la Mănăstirea Vatopedu din Muntele Athos, iar alta la Mănăstirea Kato Xenia, situată la 50 km de localitatea Volos din Grecia. 

Se cunoaște încă o tradiție ce afirmă că Sfântul Toma a luat cu sine Brâul, ca să-i ajute în misiunea de evanghelizare a îndepărtatei Indii. Nu se știe cum, pe la sfârșitul veacului al IV-lea, ar fi ajuns din India în localitatea Uraha, Malawi din estul Africii, odată cu moaștele Sfântului Toma. De acolo, brâul a fost dus în localitatea Homs din Siria şi așezat într-o biserică special zidită în cinstea sfintei relicve, care se numea Um al Zunnar, adică „biserica brâului”. Mai târziu, respectivul locaș a devenit catedrala Mitropoliei Ortodoxe Siriace din Homs. În luna aprilie 1953, întâistătătorul Bisericii antiohiene, Efrem I Barsoum, a descoperit un manuscris vechi unde se preciza că prin 1852 a fost găsit brâul și așezat spre păstrare în Sfânta Masă a altarului catedralei. La câteva luni Patriarhul Efrem a dispus desfacerea Sfintei Mese, descoperind o placă de marmură având inscripționate mai multe date referitoare la istoria respectivei biserici, iar alături, un vas de lut în care arheologii au găsit o casetă de argint conţinând o pânză în formă de sul. Supunând pânza la diferite metode de investigare, cercetătorii au concluzionat că vechimea ei este considerabilă, admițând că ar putea data din antichitatea creștină. 

Cât privește slujba zilei, fiind o zi fără „serbare”, Vecernia are stihirile „pe șase”, fără paremii, vohod sau Litie. La Utrenie se citesc două canoane „facere a lui Gheorghe și Iosif”. Condacul sintetizează esența întregii slujbe, făcând trecerea de la cinstirea Brâului la proslăvirea Născătoarei de Dumnezeu, arătând prin aceasta că evlavia nutrită de creștini față de ea se datorează maternității divine, prin care devine a noastră mijlocitoare și ocrotitoare: „Cinstit brâul tău, care a cuprins pântecele tău, cel de Dumnezeu primitor, de Dumnezeu Născătoare, este putere nebiruită cetății tale și vistierie de bunătăți neîmpuținată. Căci numai tu singură ai născut fiind pururea Fecioară”.

Mulțumindu-i Maicii Domnului pentru prea marea ei milostenie arătată fiecăruia dintre noi și în anul bisericesc care se încheie la 31 august, cu tot dinadinsul s-o rugăm ca, acum și întotdeauna, cu milostivire să ne cuprindă pe toți în dragostea și proteguirea ei, așa cum cinstitul ei brâu „a cuprins pântecele său de Dumnezeu primitor”.