Purificându-ne mintea, dobândim totodată și o adevărată cunoaștere a noastră înșine. Filosoful Varlaam susținea că sfințenia și desăvârșirea nu pot fi aflate „fără împărțire, raționamente și cercetare analitică”, pretinzând că cel ce voiește să posede perfecțiunea și sfințenia trebuie să învețe „metodele de a distinge, raționa și cerceta analitic”. Sfântul Grigorie Palama s-a opus categoric acestei concepții, declarând-o „o erezie a stoicilor și a pitagoreicilor” și încredințându-ne că noi, creștinii, nu considerăm ceea ce aflăm prin cuvinte și raționamente drept adevărata cunoaștere, ci doar ceea ce este demonstrat prin făptuire și viețuire – care este nu numai lucru adevărat, ci și lucru neîndoielnic și de necombătut. Nimeni nu poate ajunge la cunoașterea de sine, continuă Sfântul Grigorie Palama, prin intermediul diferențierilor, raționamentelor și cercetărilor analitice, dacă nu și-a slobozit mintea de închipuiri și de slava deșartă, sau de orice gânduri rele, printr-o pocăință aspră și smerită și printr-o intensă asceză. Cei care nu s-au lepădat de închipurile deșarte și păcătoase și care nu și-au purificat mintea nu-și dau seama de propria lor netrebnicie – singura cale prin care se poate pune început bun cunoașterii de sine.

În zilele noastre, mulți oameni își închipuie că se poate ajunge la cunoașterea de sine prin auto-analiză și psihanaliză. Aceasta este însă o amăgire care duce la consecințe dezastruoase; este foarte probabil ca cel ce se analizează pe sine astfel să ajungă la schizofrenie. Pe de altă parte, metoda ascezei, care folosește procedeele deja enunțate – paza minții, purificarea ei și coborârea ei în inimă prin pocăință și rugăciune noetică, precum și ascultarea poruncilor Mântuitorului Hristos – ne ajută să ne desprindem de închipuiri și de robia față de cele trupești și să ne constatăm jalnica așezare lăuntrică.

Cunoașterea de sine este lucrarea Duhului Sfânt. Numai atunci când harul dumnezeiesc, împreună cu propriile strădanii, ne luminează sufletul, vom cunoaște cu precizie fiecare detaliu legat de ființa noastră. Tămăduirea minții vădește existența patimilor. Numai luminați și învredniciți de Duhul Sfânt, ne vom înarma împotriva acestora; când mintea este tămăduită, ea se desprinde de năluciri și vătămări deșarte (Sfântul Diadoh al Foticeei).

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 168-170)