Puterea lacrimilor de pocăinţă

Cuvinte duhovnicești

Puterea lacrimilor de pocăinţă

Să plângă un om pentru păcatul lui, să aibă lacrimi de pocăinţă – Dumnezeu îl iartă imediat!

 –  Care este canonul în cazul avortului?

 –  Ce tot întrebaţi de canon, nu ştiţi? Ce vreţi să vă spunem, 24 de lumânări aprinse de două ori pe an, în policandru? Canon pentru avort, ce canon să faci? În afară de lacrimile pocăinţei nu există niciun canon. Să construiască cineva 20 de biserici şi 400 de orfelinate şi 500.000 de azile pentru bătrâni, nu-l iartă Dumnezeu dacă a ucis un copil. Să mănânce un om numai pământ până la moartea lui, nu-l iartă Dumnezeu pentru avort. Să plângă un om pentru păcatul lui, să aibă lacrimi de pocăinţă – Dumnezeu îl iartă imediat. Ca să primească însă lacrimile de pocăinţă, omul trebuie să pună copil în loc. Nu există alt canon. De botezat nu poţi boteza că ai ucis, poţi boteza doar copilul pe care-l salvezi tu de la avort, pe acela îl poţi boteza. Asta este, aşezarea unui copil în loc; poţi să te aduci în starea în care să zici: „Acesta este copilul care este viu, pentru că eu m-am luptat nopţi întregi cu mama lui să nu facă avort. Am întors-o de 14 ori de pe drum, am fost în anticamera medicului, acolo am convins-o, s-a întors, apoi s-a dus din nou, am oprit-o şi până la urmă nu l-a avortat. Acesta este copilul care s-a născut pentru că eu am insistat”. De aici încolo începe canonul.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 237)