Un ostaș, frate cu un preot, fiind în vremea războiului rănit, zăcea printre trupurile celorlalți răniți și, venindu-și în fire, și-a legat singur rănile, iar când a vrut să se întoarcă acasă, a fost prins de dușmani și acolo s-a tămăduit de răni.

Iar preotul, fratele lui, îl căuta printre trupuri ca să-l îngroape. Și a aflat pe altul, asemănător cu fratele său, și l-a îngropat cu cinste și i-a făcut pomenire, slujind pentru el Sfânta Liturghie. Și a arătat Domnul Dumnezeu o minune, că fratele preotului, ostașul, fiind în robie, ca să nu fugă, a fost legat și pus în fiare, dar toate legăturile și fiarele acelea au căzut de pe el. Și l-a întrebat stăpânul său ce înseamnă toate acestea și cu ce farmece umblă. Iar ostașul a răspuns: „Mi se pare că fratele meu, fiind preot și socotind că sunt mort, face pentru mine Sfânta Liturghie și, de-aș fi fost eu acum în lumea cealaltă, aș fi fost eliberat de chinuri”. Deci l-a vândut stăpânul său în alt oraș, dar și acolo, orice legătură și fiare se puneau pe el, toate se dezlegau și cădeau. Și acel al doilea stăpân, văzând că nici cu o legătură nu poate fi legat, l-a eliberat acasă, în țara lui, ca să-i trimită de acolo prețul de răscumpărare pentru sine, precum i-a și trimis, spunându-i fratelui său, preotul, toată întâmplarea.

Deci, mult pot pomenirile și Sfintele Liturghii și milostenia să ajute celor răposați, că nu numai sufletul, ci și trupul pot să-l mântuiască. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 313-314)