Rugăciunea are drept scop să-L sălăşluiască pe Hristos în inima omului, lucru de neacceptat pentru potrivnic, pentru satana. Rugăciunea simplă, particulară, este atât de puternică înât nu poate fi cuprinsă de mintea omului. De aceea satana o războieşte, se luptă împotriva ei cu dârzenie şi ne aduce rătăcirea minţii, neliniştea, tulburarea, sufocarea, cu unicul scop: ca omul să nu se roage. Rugăciunea trebuie să schimbe inima trupească, pătimaşă şi egoistă, ca s-o facă nepătimaşă, lipsită de pofte. Când centrul va fi curăţit, toată periferia şi ţărmul vor deveni curate. Rugăciunea va alunga deznădejdea, disperarea, nepăsarea, trândăveala, pentru că va crea o nouă dorinţă, un nou impuls spre lupte noi.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012, pp. 36-37)