A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi.

Să ştii că dacă mintea ta înclină să-i urmărească pe oameni pentru a vedea cum trăiesc, acesta e un semn de mândrie.

Ia seama la tine însuţi. Cercetează-te pe tine însuţi şi vezi cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi astfel sufletul este smerit. Dacă nu se smereşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va fi un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace şi străpungere, şi atunci tot răul va trece şi toate gândurile se vor depărta. Ţine însă şi pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi din nou în păcat.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 152-153)