Preacuvioase părinte stareț, ce îmi puteți spune despre obștea de astăzi a Mănăstirii Bistrița?

Obștea este destul de mică, așezată, dar firavă. Spun „firavă” în sensul că încă nu au devenit puternici. Nici n-a fost spațiul de timp. Puternic ești atunci când cunoști voia lui Dumnezeu. Iar cel care cunoaște voia lui Dumnezeu este cel care are rugăciunea. Unul ca acesta se roagă în permanență și un asemenea om este puternic. La orice lucru cere ca Domnul să-i spună care-i voia Sa.

De exemplu, Părintele Efrem Katunakiotul, unul dintre cuvioșii cei mai dragi mie, nu primea niciun frate ca ucenic dacă Dumnezeu nu-i descoperea că este sau nu pentru mănăstire. El a fost un om nu cu prea multă școală, dar cu o inteligență deosebită și Gheron Iosif era îngrijorat pentru Efrem, ucenicul său, că urcă prea repede la cer, fără jertfă mare. Și zicea la un moment dat: „Cum, eu am făcut atâta jertfă ca să ajung la nivelul acesta și el, fără jertfă, a ajuns pur și simplu atât de sus?”.

Era îngrijorat și-l mai trăgea duhovnicește să stea cu picioarele pe pământ. Dar îi era atât de drag, foarte drag.

Liturghia pe care el o făcea era foarte apreciată de cele mai mari mănăstiri. De ce? Pentru că avea o viață deosebită. El s-a dus la mănăstire copil curat. Și fiind curat, ființa lui a fost dospită repede, și eficient de harul lui Dumnezeu. Și a ajuns mare sfânt, cred că va fi canonizat.

Într-o obște, personalitățile oamenilor se rotunjesc în timp, precum se rotunjesc pietrele care se desprind de sus, din munte, și după ce se rostogolesc câțiva kilometri, capătă rotunjime, nu mai au colțuri. În obște, din punct de vedere duhovnicesc ajungi să nu mai ai „colțuri”.