Puțini bărbați mai rabdă
„Fericit bărbatul care rabdă ispită, căci, lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce îl iubesc pe Dânsul” (Iacov: 1-12).
Iubite, iată îţi pun înainte alt aşezământ întru Domnul, şi dacă îl vei păzi pe dânsul, mai pe urmă îţi va da veselie. Dacă, după ce te-ai lepădat de viaţa aceasta deşartă, vei intra în chinovie de mai mulţi fraţi, vrând să te faci monah, să nu te amăgească pe tine vrăjmaşul ca să ieşi din chinovie mai înainte de a lua sfânta îmbrăcăminte monahicească. Dar nici mai pe urmă, că te vei căi mult, ci pune începuturi bune cu toată smerita cugetare. De ispitele ce vin asupra ta de la vrăjmaşul să nu te temi, ci rabdă, ca să dobândeşti fericirea, căci scris este: „Fericit bărbatul care rabdă ispită, căci, lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce îl iubesc pe Dânsul” (Iacov: 1-12). Voieşti să nu fii stăpânit de ispite? Taie-ţi toată voia ta. Şi deşi ţi se pare că un lucru este bun, iar întâi-stătătorul tău întru Domnul zice că nu este bun, ascultă-l pe el, întru Domnul. Că a te certa şi a urma socotelii tale este semn de cădere. Că dacă este cineva nou începător şi nu se supune, nume prea de ocară îşi câştigă lui, căci zice în psalm: Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă” (Psalmul 2, 11-12).
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 97)
Maica Domnului ‒ călăuză spre întâlnirea cu Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro