Îmi spui că nu mai ai râvna pe care ai avut-o la început. Râvnă ai avut, dar era una trufaşă, iată de ce s-a răcit. Ceea ce făceai atunci de bună voie şi cu uşurinţă faci acum silită şi împovărată şi, văzând în aceasta neputinţa ta, te smereşti fără voie, ceea ce e cu mult mai plăcut lui Dumnezeu, chiar dacă tu nu observi asta. Aşa se lucrează mântuirea noastră; nu putem înţelege că nu prin nevoinţe şi virtuţi înalte – în care gândim să ne punem nădejdea –, ci prin inima înfrântă şi smerită şi prin cunoştinţa sărăciei noastre. Când vom avea această aşezare, atunci şi virtuţile vor fi statornice, întărite prin smerenie. Ai avut râvnă spre nevoinţe, rugăciuni, post şi altele, dar nu te-ai gândit oare că întunericul patimilor acoperă inima ta de la Soarele Dreptăţii? Trebuie să ducem luptă cu patimile: iubirea de sine, iubirea de mărire, pentru că de la acestea mulţime de patimi se ridică asupra noastră. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, volumul I, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 160-161)