Frate, de voiești a te face monah, întâi socotește în gândul tău că de acum te-ai mutat din viața aceasta, iar lumea aceasta și slava ei socotește-o ca pe o colibă părăsită; că dacă nu te vei găti astfel pe si­neți, nu poți să viețuiești precum se cuvine călugărilor și să biruiești patimile și poftele cele lumești, care pogoară pe oameni întru pierzare. Că nemincinos e Cel ce zice: „Că ori­cine voiește să-Mi urmeze Mie, să se lepede de sineși, să-și ia crucea sa și să vină după Mine. Că cel ce voiește să-și afle sufletul său îl va pierde pe el; iar cel ce îl va pierde pentru mine, afla-l-va pe el” (Matei 16, 24-25). Și să mai știi că cel ce se apropie de Domnul, acestuia i se va în­tâmpla unele ca acestea: ispite, necazuri, os­teneală, mâhniciune, golătate, strâmtorare, defăimare și cele ce sunt ca acestea; că întru acestea se cearcă răbdarea omului și se arată dorul ce-l are către Dumnezeu. Deci cel ce se dă pe sineși cu toată inima ocârmuirii stare­țului după Dumnezeu biruiește întru toate acestea; căci numai sloboda și desăvârșita alegere a voinței o cere Dumnezeu de la noi, și numai El ne dă nouă vârtute și ne dă­ruiește biruință, precum este scris: „Apărător este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dânsul” (Psalmul 17, 3).

Deci ți-am spus acestea de mai-nainte, ca nu cumva, intrând [în via­ța călugărească] și peste acestea dând, căindu-te, să zici: „N-am știu că mi se vor întâmpla unele ca acestea”. Căci, iată, cele ce ți se vor întâmpla se făcură ție cunoscu­te de mai-nainte, ca și tu de mai-nainte să-ți gătești gândul. Căci a pune temelie nu este osteneală, ci a săvârși zidirea; căci, pe cât de mult se înalță zidirea, pe atât de multă oste­neală dă celui ce o zidește, până la săvârșirea lucrului. Ascultă ce zice mântuitorul glas: „Este oare cineva dintre voi care, voind să zi­dească turn, să nu șadă mai-nainte și să numere cheltuiala ce o va face spre săvârșirea lui? Ca nu cumva, punând el temelia și neputând a săvârși, toți cei ce-l vor vedea să înceapă a-l batjocori pe el, zicând: Acest om a început a zidi și n-a putut să săvârșească” (Luca 14, 28-30). Războiul os­tașilor este scurt, iar al călugărului, până la ducerea lui către Domnul. (Sfântul Efrem Sirul)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 139-140)