O altă mişcare corectă de ieşire spre afară, care merită discutată, este deschiderea spre rude.

Îţi doresc ca relaţiile tale cu rudele să devină mai plăcute pe măsură ce trece timpul. Există, desigur, şi relaţii cu rudele care urmează direcţia opusă. Puţini sunt aceia care-mi bat la uşă pentru probleme care pornesc de la aşa ceva.

Multe dintre aceste probleme provin din insistenţa soţului, sau a soţiei, de a „tămâia” la infinit pe „tăticul” sau pe „mămica” lor. Pe de altă parte, sunt soţi care continuă să alimenteze o ură neîmpăcată pentru rudele lor, din motive care pot fi căutate în educaţia pe care au primit-o.

Vă doresc ca destinul să nu vă rezerve astfel de probleme. Dacă însă nu le puteţi evita, să vă amintiţi că există o rețetă sigură întotdeauna: de fiecare dată când te vei afla în situația de a fi nevoită să-i pui la punct pe părinții tăi, sau ai soţului tău, adu-ţi aminte că, pentru cei mai mulţi oameni, este mult mai important ceea ce în cele din urmă nu se pronunţă!

Totuşi, indiferent de sentimentele pe care le nutriţi pentru părinţii voştri, este nevoie să vă întoarceţi, când şi când, în casele unde v-au crescut. Dacă se întâmplă ca relaţiile voastre cu ei să fie tensionate, de regulă, distanţa nu le ameliorează. „Căsuţa mea veche şi dragă, care miroseai totdeauna a busuioc” poate că va răscoli amintirile plăcute ale trecutului.

Nu este suficient însă. Şi crede-mă: nu vei afla nicăieri pacea pe care o caută sufletul tău, dacă nu vei reuşi să găseşti o modalitate paşnică de convieţuire cu părinţii şi cumnaţii, cu mătuşile şi unchii, cu nepoţii şi nepoatele şi cu tot neamul tău. Aceasta este posibil chiar dacă singura pace pe care o poţi realiza este pacea sufletului tău. 

(Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei. Sfaturi unei tinere căsătorite, traducerea Pr. Constantin Coman, Garoafa Coman, Editura Bizantină, București, pp. 127-128)