Remedii împotriva flatulenței
Flatulența reprezintă acumularea de gaze în intestine, ca urmare a digestiei deficitare, a consumului anumitor alimente (banane, varză, broccoli, fasole, mazăre, ceapă, prune, bere, lactate, dulciuri, unele medicamente, conopida, tărâțe, stafide, varza de Bruxelles, pere, mere etc.), a stresului sau a unor probleme digestive deja existente, precum gastrita, sindromul colonului iritabil, ulcerul peptic.
Din fericire, natura pune la dispoziție numeroase remedii pe care le puteți încerca pentru a elimina această problemă și a nu vă simți stânjeniți în public. Astfel, puteți încerca următoarele tratamente:
- se face un amestec din câte 25 g de semințe de cimbrișor și mărar, pe care le prăjiți ușor într-o tigaie, apoi le zdrobiți într-un mojar. Se administrează câte o linguriță rasă de amestec în fiecare dimineață. Semințele se păstrează într-un borcan din sticlă, închis ermetic, ferit de soare;
- într-un pahar cu apă se dizolvă un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu și se adaugă un praf de sare și sucul unei lămâi și se consumă;
- o feliuță de ghimbir și doi căței mici de usturoi se pisează și se amestecă într-un pahar cu apă călduță, după care se consumă;
- sucul de la un sfert de ananas sau jumătate de papaya se diluează în aceeași cantitate de apă plată ca sucul rezultat și se consumă de 3 ori pe zi, înainte de masă cu 30 de minute sau la 2 ore după masă. Puteți consuma fructele și crude, sau sub formă de smoothie, fibrele ajutând la eliminarea deșeurilor din intestine și colon;
- consumați suc de varză murată. Conține probiotice naturale, care reechilibrează flora intestinală;
- după masă, consumați jumătate de lingură rasă de semințe de fenicul. Este de preferat să le mestecați, dar dacă gustul vă deranjează, transformați semințele în pulbere și înghițiți cu puțină apă plată;
- încorporați în salate ghimbir proaspăt;
- consumați 1-2 căni de infuzie de mușețel, fenicul, angelică, roiniță după masă;
- în ceaiuri și cafea puteți adăuga cardamom.
Pe lângă acestea, faceți mișcare în mod regulat, mestecați foarte bine alimentele, reduceți consumul băuturilor carbogazoase, renunțați la fumat și înlocuiți alimentele care vă provoacă gaze cu cele care nu produc acest efect (roșii, salată verde, cireșe, struguri, ceapă verde etc.).
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro