Călugării de la Mănăstirea Horaița și înțelepciunea discreției

14 Februarie 2017 Maria Burlă Reportaj
 

Părinții Nicolae, Serafim, Cosma, Caliopie, Damian, Dionisie, Ignatie, Nicon, Teofil, Irodion, Spiridon, Patapie, Irineu, Emilian, Casian, Gheorghe, alături de Părintele Vasile, starețul lor, formează ceata rugătorilor de la Horaița. Despre fiecare în parte se pot spune cuvinte frumoase, dar discreția lor mă-ndeamnă la tăcere, tăcerea aceea care va rodi în timp prin puterea exemplului. Vorba Părintelui Inochentie, Dumnezeu să-l odihnească: „De la fiecare avem ceva de învățat; numai să fii atent, să vezi și să urmezi”.

Părintele Nicolae cercetează împrejurimile cu privirea sa albastră cum e cerul Horaiței. Parcă timpul l-a uitat într-un coltlon de-al său, nelăsându-i urme pe chipul tânăr. Până la 15 ani ani nu s-a gândit că el ar putea avea vreodată vreo legătură cu mănăstirea sau cu viața monahală. Era mai neastâmpărat, mai poznaș, după cum își amintește.

Locuind nu departe de Mănăstirea Runc, îi mai vedea pe părinți venind prin oraș după cele trebuitoare și așa a început să meargă și el la ei sâmbăta și duminica. A rămas o dată peste noapte cu monahii de la Runc, care i-au dăruit cărți și povețe din belșug. Până la 16 ani a citit, s-a documentat, a întrebat și într-o zi s-a întâlnit în Piatra Neamț cu un bătrânel care l-a îndrumat spre Horaița. Era anul 1991.

În timpul dinaintea plecării, i-a spus mamei că dorește să intre în mănăstire. Ea s-a mirat foarte tare: „Doamne ferește, cum, chiar tu? Mă așteptam la frate-tău, dar tu? Pe tine nu te-aș fi bănuit niciodată”. I-a mai spus de două ori, dar tot nu l-a crezut. În cele din urmă, a plecat. Și astăzi e preot de mai bine de 15 ani, slujind Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de ceilalți părinți ai mănăstirii.

***

Părintele Ignatie vorbește cu gingășie și interes despre florile Horaiței, pe care le îngrijește de aproape un an. Narcise, zambile, lalele, trandafiri de tot fel, crăițe și gherghine pitice – de cum sosește primăvara, până toamna târziu, împodobesc curtea mănăstirii, zâmbitoare și pline de parfum și culoare. Prietenul dintru început al florilor de la Horaița a fost Părintele Damian, un om de o discreție extraordinară, dar boala pe care o are acum nu-i mai permite să le îngrijească. În trecut, îl tot chema pe Părintele Ignatie și-i spunea: „Vino să vezi cum curăț trandafirii”./ „Ei, Părinte, eu niciodată n-am să fac lucrul acesta”, răspundea Părintele Ignatie. De unde să fi știut că el însuși va îndrăgi și va ajunge să înțeleagă florile?

***

Doi frați au fost acasă și amândoi au plecat la mănăstire, unul în ‘95, altul în ’96. L-au iubit pe Dumnezeu și au dorit ca în liniște să-L asculte și să-I vorbească. Departe de casă, în mijlocul codrilor, la leagănul izvoarelor, acolo unde animalele sălbatice conviețuiesc cu oamenii, unde cetina bradului înmiresmează văzduhul, umplându-l de viață și prospețime, acolo inimile lor și-au potolit dorul fierbinte și s-au răcorit cu dulceața rugăciunii. Au intrat prima dată la Horăicioara, apoi unul dintre ei, Părintele Emilian a coborât la Horaița, de ascultare. Mâinile sale poartă acum ciocănelele de toacă, chemând la Sfânta Liturghie.

***

În biserică, monahii sunt poate cei mai conștienți că stau, trup și suflet, în fața Dumnezeului Celui Viu. Privindu-i, regăsești la fiecare aceleași emoții, în proporții mai mici sau mai mari: frică sfântă, așteptare, sobrietate, seninătate, bucurie, pe alocuri. Alteori au așa o finețe și o stăpânire de sine, încât nu-ți poți da seama ce ascund în sufletul lor. Și poate așa și trebuie să fie, fiindcă ei au ales să fie singuri cu Dumnezeu, astfel încât nici ocara celorlalți să nu-i doboare, și nici lauda să nu-i înalțe în cugetul lor.

Monahii de la Horaița știu că „podoaba oricărui lucru este măsura”. În cadrul vieții de fiecare zi a mănăstirii, rugăciunea ocupă cel mai important loc. Rugăciunile, alături de activitățile zilei, devin astfel o nebănuită cale care duce spre Dumnezeu, spre o cunoaștere mai presus de cunoaștere.

Părinții Nicolae, Serafim, Cosma, Caliopie, Damian, Dionisie, Ignatie, Nicon, Teofil, Irodion, Spiridon, Patapie, Irineu, Emilian, Casian, Gheorghe, alături de Părintele Vasile, starețul lor, formează ceata rugătorilor de la Horaița. Despre fiecare în parte se pot spune cuvinte frumoase, dar discreția lor mă-ndeamnă la tăcere, tăcerea aceea care va rodi în timp prin puterea exemplului. Vorba Părintelui Inochentie, Dumnezeu să-l odihnească: „De la fiecare avem ceva de învățat; numai să fii atent, să vezi și să urmezi”.

De la același autor

Ultimele din categorie