Felul I. Supă de lingură de unică folosinţă

Mai întâi se filmează scena împărtăşirii dintr-o biserică ortodoxă, provocând preotul să împărtăşească un copilaş cu o lingură de unică folosinţă. Scos din pepeni (că tot e sezonul lor), preotul va explica de ce toată lumea se împărtăşeşte dintr-o aceeaşi linguriţă, explicând, aşa cum e lesne de anticipat, cum el însuşi a împărtăşit mii de persoane de la care nu a luat nici un fel de boală, atunci când a consumat, cu aceeaşi linguriţă, cele ce rămân în potir.

Apoi scoţi din cămara Facebook un bătător de albuş de ou, marca A.T. Pătraşcu, pe care-l pui să amestece secvenţele video cu o altă mâncare de peşte, una în care lumea se reduce la viruşi şi bacterii. Totul, garnisit cu ironie ieftină. Spre exemplu, despre preotul care a bucătărit pe la proscomidie poţi spune: "Fanaticul nu-şi pune întrebări, nu are dubii. El este stăpânit de certitudini. El ŞTIE; lui i-a fost revelat Adevărul (întotdeauna cu a mare!)". Până şi un ajutor de bucătar se prinde că aici se face trimitere la maestrul Andrei Pleşu, care afirma recent: "Prostul ŞTIE. E sigur. E un om care exhibă competenţe şi e sigur de ele. Dacă crezi că ştii ceva, trebuie să vezi dacă nu treci printr-o criză de prostie". Or, nu despre A ŞTI este vorba aici. Preotul din filmuleţul cu pricina CREDE că se hrăneşte cu Trup şi Sânge dumnezeiesc, ceea ce e dintr-o cu totul altă carte de bucate. Iar ceea ce ŞTIE, expune chiar într-un mod destul de ştiinţific (prin inducţie), invocând o statistică reală, nu versete din Scriptură: în urma atâtor sute de împărtăşanii, nu s-a ales nici măcar o dată cu vreo boală, nici măcar cu o banală răceală.

Această "supă de lingură de unică folosinţă" se poate reîncălzi oricând. Ea este servită ca "fierbinte", spre exemplu, de hotnews.ro (pe o farfurie din 31 iulie 2015); acest site e, de altfel, ca o firmă de catering ce poate livra o largă paletă de produse concepute după reţete anticlericale şi anticreştine (de la cele mai rafinate, de sorginte franţuzească, până la unele specialităţi junk food de peste Ocean).

Felul II. Ardei umpluţi cu forţa

După o supă uşoară, vine felul principal. Se ia ceva cu mare greutate, ceva cutremurător, cum ar fi violul unei fete de către şapte tineri din Vaslui. Chiar dacă nu are o legătură directă cu Biserica, se poate inventa imediat ceva, cu puţină fantezie culinară. Spre exemplu se pleacă de la premisa că cei şapte "au studiat, probabil, 8 ani de zile religia în şcoală", "ba chiar auzirăm că unii frecventau biserica". Apoi trânteşti în cuptor concluzia silogismului: violul este un "efect" al orelor de religie şi al educaţiei ortodoxe din biserici. Cu alte cuvinte, nu presa care promovează, într-o proporţie covârşitoare, o sexualitate deşănţată, nici legislaţia care este atât de permisivă cu materialele pornografice. Nu. Vinovată e Biserica ce ar fi trebuit să facă ceva care să stopeze astfel de nenorociri, precum violurile, traficul de persoane, violenţa domestică etc. E ca şi cum am da vina pe restaurantele raw vegan pentru obezitatea copiilor care frecventează periodic fast-food-urile. Chiar publicaţia în care apare, pe 23 iulie 2015, reţeta semnată de Mihai Copăceanu, adică "Adevărul", are – la momentul la care scriu – postat lângă articolul său, un video provocator, cu titlul: "Să pună sau să nu pună mâna. Reacţia doamnelor în faţa unui bărbat bine dotat". Adică exact genul de materiale din care îşi alimentează fanteziile sexuale şi cei ce ajung să violeze.

Felul III. Prăjitura copilăriei lui Onan

Ca desert, presa recentă propune ceva care să îmbine dulcea vârstă a copilăriei cu nefericitele gusturi ale adultului onanist. Reţeta e simplă, combină doar două ingrediente: pe de o parte se ia educaţia religioasă care s-ar face la grădiniţă, pe de alta se ia un îndreptar de spovedanie pentru adultul care frecventează biserica, adică un soi de ghid în care acesta este îndemnat să reflecteze asupra păcatelor de tot felul, inclusiv asupra celor de natură sexuală (cum ar fi vizionarea de pornografie, onania, zoofilia). Nu are nici o importanţă că cele două nu se întâlnesc în nici o mâncare (Îndreptarul nu face parte din bibliografia orei de religie de la grădiniţă), ele sunt amestecate de persoana din spatele iniţialelor M.N. cu totul forţat, cât să ne şocheze pupilele gustative: "N-o să-ţi vină să crezi ce lucruri şocante învaţă copiii de grădiniţă la ora de religie: «Nu cumva faci păcatul onaniei? »". Acesta este titlul unui articol din ediţia din 11 august 2015 a publicaţiei Cancan. Aşa e: n-o să-ţi vină să crezi (sau o să-ţi vină, după cum arată presa ultimilor ani), dar titlul nu are absolut nici un fel de justificare, nu conţine nici măcar o mică doză de adevăr. Nimic. Nada. Tipota. Nicevo. Nothing.

De tot felul...

De fapt, reţetele de mai sus nu sunt decât o mică pagină din istoria indigestă a neamului omenesc, o infimă parte dintr-o lucrare (lucrătură?) mai amplă ce ar data, conform unor surse, de acum vreo 7.523 de ani. Titlul acestui nefericit best-seller al tuturor veacurilor este "Cum să ne hrănim cu iluzii". Coordonatorul lucrării, cum bine se ştie, şi-a atribuit titlul de MasterChefMonstru şi este considerat un adevărat Lucifer al gastronomiei pământeşti. De menţionat că primii clienţi ai acestui pseudobucătar au fost Adam şi Eva, îndemnaţi să se autoservească din fructul oprit, fapt ce a produs o gravă intoxicare a fiinţei lor, urmată de o mutaţie ontologică severă. Acum două mii de ani a fost vindecată această boală congenitală de către Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, pacienţii care aleg să se interneze în Spital pentru tratament continuu, fiind hrăniţi din Cina cea de taină...

În fine, că tot e de sezon, îndrăznesc să întreb şi eu pe domnii "bucătari": da’ produse de post negru nu aveţi?