Pe 12 octombrie 1492, un marinar din echipajul condus de Cristofor Columb a întâlnit cu privirea uscatul. După mai bine de nouă săptămâni în care au văzut doar apă și au trăit spaimele morții, li s-a descoperit, în sfârșit, „Lumea Nouă” – insulele Bahamas.

Au pornit spre niciunde, sau mai bine zis spre ceva ce exista doar în mintea lui Columb, trei corăbii. La bordul lor se aflau 90 de oameni, adunătură de marinari și aventurieri. După câteva săptămâni, majoritatea au ajuns să trăiască îndoiala și chiar deznădejdea. Cu puțin înainte de plecare, Isabela I, regina Leonului și a Castiliei, i-a spus lui Columb: Dacă pământul pe care-l cauți nu există, Dumnezeu pentru credința ta, Îl va crea. Columb credea că va reuși. Credea puternic. Cei mai mulți dintre marinari, nu. Dacă vrei să construiești o corabie, nu le vorbi celor ce lucrează la ea despre tâmplărie, ci arată-le orizontul. Lipsurile, incertitudinea și frica împiedicau echipajul să mai privească departe, să-și odihnească privirile în lumina dintre mare și cer. O parte dintre ei, ca urmare a necredinței, s-au revoltat împotriva conducătorului lor.

-          Este nebun. Ne va duce pe toți la moarte!

-          Așa este. Nimeni nu a mers spre soare apune atâtea săptămâni.

-          Cei care au îndrăznit, nu s-au mai întors niciodată. Vom muri cu siguranță de sete, de foame.

-          Să ne întoarcem!, strigau alții.

Atunci, se pare, Columb i-a întrebat dacă pot face un ou să stea pe masă sprijinit doar pe vârful său. N-a reușit nimeni. L-a luat el, cel care credea că va reuși și l-a ciocnit, făcându-l să stea sprijinit pe vârf, acolo pe masă, înaintea lor. Ceea ce vouă vă pare a fi imposibil, devine posibil. Mergem înainte. Încă puțină răbdare. Țărmul se va arăta.

Credința și curajul nu se cunosc în camera de zi, nici la bibliotecă și nici stând în fața calculatorului, ci numai atunci când sunt puse la încercare. Neclintit în credința lui, Columb a rămas în istorie. Nu s-a îndoit niciodată că Dumnezeu o să-i trimită vânt bun și că va atinge țărmul pe care-l visa. S-au scris cărți despre el, s-au făcut filme, muzee, au apărut legende. Datorită lui Columb a intrat în istorie și echipajul cârcotaș; și fricoșii, și lașii, și aventurierii care nu căutau ceva anume și nu credeau în nimic special, ci doar voiau să câștige un ban.  

Duminică, 21 iunie 2015, un grup de marinari de la ATOR și ASCOR au plecat spre noi teritorii, spre o nouă întâlnire cu Dumnezeu. Am intrat cu toții în corabia bisericii mănăstirii Golia. Nu știu dacă toți au venit cu credința că, la vremea cuvenită, vom atinge Țărmul. Unii încă șovăie. Slavă lui Dumnezeu, n-au fost revolte și nimeni dintre noi nu a părăsit Corabia. Printre noi sunt unii asemenea lui Columb și a ofițerilor lui credincioși. La umbra hotărârii lor și noi, unii fricoși sau neîncrezători, alții îndoiți sau comozi, călătorim. Așa am călătorit și în această zi de sărbătoare, cu fața spre Răsărit, cântând împreună la Sfânta Liturghie, străjuiți de zidurile groase. În Biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare. Pentru câteva clipe, am trăit sentimentul ieșirii din timpul real și bucuria Veșniciei. O parte, ne-am bucurat de medicamentul împotriva morții, de Sfânta Euharistiei. Moment de comuniune deplină. Tineri împreună în Corabia lui Hristos, înfruntând valurile potrivnice și rele ale vieții, frigul și furtunile. Împreună, în jurul lui Hristos, Cârmaciul Corabiei noastre, vom răzbi. Aceasta ne este credința. Împreună, călătoria va fi mai ușoară și chiar cu momente de bucurie frumoasă.   

Câteva gânduri rostite de către Părintele Nicodim Petre în cuvântul de învățătură mi-au rămas întipărite în minte. Cuvântul care-l caracterizează cel mai bine pe om este CĂUTARE. Omul caută toată viața, caută să-și împlinească dorul după Dumnezeu. În căutarea lui Dumnezeu, omul riscă să eșueze, dacă nu rămâne în Corabie. Putem pierde foarte ușor ținta. Înlocuindu-L pe Dumnezeu cu orice altceva, devenim idolatri. Facem adesea dumnezei din cariera noastră, din copilul nostru, din artă sau cultură, din plăcerile noastre, și chiar din soț sau soție. Devenim idolatri. Dacă se întâmplă așa, am pierdut vocația noastră, chemarea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a ne uni cu El.  Omul caută. Caută mereu frumosul, pentru că acolo se găsește și dumnezeiescul. Așadar, omul îl caută, de fapt, pe Dumnezeu. Tinerii din ATOR și ASCOR, în ziua petrecută împreună, nu am făcut altceva decât să căutăm o rima pentru Frumos. Dumnezeu.          

(Bianca Neamțiu, ATOR Iași)