Rinovirusul reprezintă cea mai comună cauză a răcelilor. Face parte din familia Picornaviridae şi prezintă  peste 100 de serotipuri. Virusul este prezent pe toată durata anului cu două vârfuri de incidenţă (când cauzează peste 80% din răceli): în cursul toamnei şi la sfârşitul primăverii.

Cel mai frecvent apare la grupul de copii preşcolari şi şcolari. Acest lucru se explică prin faptul că anticorpii împotriva virusurilor apar pe măsura înaintării in vârstă după expunerile la virus. De asemeni  un copil este mai contagios datorită concentraţiilor mai mari de virus din secreţii precum şi datorită duratei mai mari de eliminare a virusului. Nu este neobişnuit ca un copil sa aibă câte un episod de răceală in fiecare lună. Adolescenţii şi adulţii au în medie 2-4 răceli pe an.  Până la vârsta de 3 ani infecţiile par a fi mai frecvente la băieţi; după vârsta de 3 ani infectiile par a fi mai frecvente la fetiţe. La adulţi nu există diferenţe între rata de infecţii la femei şi bărbaţi.

Factorii de risc pentru infecţia cu Rinovirus sunt:

• fumatul care creşte riscul infecţiilor respiratorii cu 50%;
• vârstele extreme (copii mici, varstnici) datorită imunităţii scăzute;
• contactul cu persoane infectate;
• atingerea conjuctivelor sau a nasului cu degetele sau cu obiectele infectate;
• bolile cronice (anomalii imunologice, anatomice, metabolice) cresc riscul unor infecţii severe.

Prognosticul infecţiei cu Rinovirus este excelent, majoritatea manifestărilor fiind uşoare şi cu evoluţie autolimitantă. Manifestările severe (Bronşiolita, exacerbări ale Astmului) se intalnesc rar mai ales în copilaria mică; de asemeni un copil născut prematur are risc de infecţii severe.

Perioada de incubaţie a virusului este de 12-72 ore cu o medie de 8-16 ore de la inocularea la nivelul nasului. S-au descris simptome după 2 ore de la inoculare. Simptomele durează în medie 7-11 zile, la 25% din pacienţi pot dura peste 2 saptămâni. Foarte rar simptomele durează peste 30 zile.

Primele simptome care apar sunt uscăciunea mucoasei nazale şi durerea în gat. Acestea pot fi urmate de congestie nazală, rinoree, strănut. Simptomele se accentuează în urmatoarele 2-3 zile după debut. Obstrucţia nasului de către secreţii poate influenţa alimentarea sau somnul. Alte simptome pot fi: tuse (uneori foarte intensă asociata cu voma), cefalee, senzaţie de presiune la nivelul urechilor. Febra nu este uzuală, prezenţa febrei poate indica o alta cauza a infecţiei. Dacă este prezentă, febra este mică; la copii poate ajunge la 38-39 grade.

Complicaţiile ce pot apare după o infecţie cu rinovirus sunt:

• otita medie
• sinuzita
• exacerbarea bronsitelor cronice
• exacerbarea Astmului bronşic sau a BPOC- ului
• infecţii de tract respirator inferior, la pacienţii imunosupresaţi, pacienţii cu Fibroză chistică,
• laringotraheobronşita
• faringita

Tratament

Rinovirusul are evoluţie autolimitantă. Tratamentul se centrează pe tratarea simptomelor, prevenirea transmiterii şi prevenirea complicaţiilor. Internarea pacientului este rareori necesară. Pacienţii îşi pot limita activitatea in primele 48-72 ore de la debutul simptomatologiei.

Tratament suportiv

• dezinfecţia mediului
• spălarea pe maini
• odihnă, hidratare
• temperatură şi umiditate adecvate (pentru a reduce iritarea mucoasei nasofaringiene şi a ajuta eliminarea secreţiilor nazale prin prevenirea uscaciunii mucoasei nazale)
• folosirea decongestionantelor nazale
• solutiile saline hipertone (ajută la decongestionarea mucoasei nazale)
• întreruperea fumatului şi a consumului de alcool

Tratament etiologic

NU SE FOLOSESC ANTIBIOTICE decât dacă este vorba de suprainfecţii bacteriene.

Dezvoltarea de medicamente antivirale a fost îngreunată de durata redusă a acestor infecţii. Datorită faptului ca vârful simtomatologiei se produce la 24-36 de ore după inoculare, antiviralele au o fereastră foarte redusă de acţiune pentru a fi eficace. În plus, răceala comună nu este întotdeauna cauzată de rinovirus deci ar fi necesară apariţia unor teste rapide de diagnostic pentru a se iniţia o terapie adecvată. Datorită numeroaselor fenotipuri de rinovirus nu se prevede în viitorul apropiat apariţia unui vaccin antirinovirus.

Agenţi antivirali:

• pleconaril inhibă 92% din serotipuri; poate reduce durata simptomelor cu 1 zi
• pirodavir nu reduce durata simptomatologiei
• win 54954 nu are efect semnificativ
• interferon intranazal eficace în prevenirea infecţiei, mai puţin eficace după apariţia simptomatologiei. Este scump şi prezintă numeroase efecte adverse
• blocanţii receptorilor virali nu au demonstrat o reducere a frecvenţei infecţiei virale
• anticorpi antireceptori
• antiproteazele îmbunatăţesc simptomatologia dar nu reduc frecventa infecţiilor

Tratament simptomatic

• antihistaminice de generaţia 1 (Clorfeniramin) sau de generaţia 2 (Desloratadina, Cetirizina). Histamina produce constricţie bronsică, secreţie de mucus, contracţia musculaturii netede, edem, hipotensiune, depresia SNC. Antihistaminicele de generaţia 1 au efect sedativ şi anticolinergic mai intens decât cele de generaţia 2 (retenţie de urină, tulburări de vedere, somnolenţă);
• antiinflamatoarele nesteroidiene (Ibuprofen) au efect analgetic, antipiretic;
• antiinflamatoarele steroidiene (Prednison) nu comferă un avantaj substanţial în tratament. Ele pot chiar creste multiplicarea virusului. Pot fi folosite la copiii care prezintă episoade de wheezing pentru a preveni evoluţiile severe si complicaţiile;
• antalgice (Paracetamol) cu efect antalgic şi antitermic. Pot fi folosite alternativ cu antiinflamatoarele nesteroidiene;
• decongestionante (Pseudoefedrina) prin efectul de vasoconstricţie reduc congestia nazală;
• antitusivele (Codeina) acţionează fie la nivel central fie la nivel periferic pentru reducerea tusei iritative;
• vitamine: vitamina C poate scădea durata si severitatea simptomatologiei. La copii nu se recomandă doze mari.