Roadele faptelor noastre

Cuvinte duhovnicești

Roadele faptelor noastre

De la judecata particulară până la cea de pe urmă, faptele bune făcute de cei drepţi pe pământ le agonisesc mai multă răsplată şi odihnă în împărăţia lui Dumnezeu.

- Întrucât drepţii din rai sunt mântuiţi, pentru ce trebuie să învie şi ei din morţi şi să fie judecaţi a doua oară în ziua de apoi?

- Pentru că în ceasul morţii au fost judecaţi provizoriu şi fără trup, iar la Judecata de apoi vor fi judecaţi cu tot cu trup. Adică va fi judecat şi trupul pentru faptele lui, ca să nu rămână nici el nejudecat şi nerăsplătit sau neosândit. Apoi, pentru că de la judecata particulară până la cea de pe urmă, faptele bune făcute de cei drepţi pe pământ le agonisesc mai multă răsplată şi odihnă în împărăţia lui Dumnezeu, care li se va da în ziua cea mare a judecăţii. La fel şi cu cei păcătoşi, faptele lor rele de pe pământ le agonisesc după moarte, prin sminteală, mai multă osândă care li se va da la Judecata de apoi.

Deci, la judecata viitoare se vor judeca şi drepţii şi păcătoşii (Eccl. 3, 17; II Petru 2, 9) şi „toţi vom sta înaintea divanului lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce-a lucrat prin trup” (Rom. 14, 10; II Cor. 5, 10). Aşadar, drepţii se vor judeca spre a avea „mărturia lui Hristos înaintea Tatălui” (Matei 13, 43; 25, 34; Luca 12, 8; Apoc. 3, 5) şi spre a primi răsplata cea veşnică. Iar păcătoşii vor învia spre a primi osânda cea veşnică, după faptele lor (Matei 13, 43; 25, 46; Ioan 5, 29; Rom. 2, 7-10; II Tim. 4, 8; I Petru 5, 4; Apoc. 11, 18).

Drepţii, după Judecata de Apoi, nu mai primesc raiul în care au fost până atunci, ci primesc împărăţia lui Dumnezeu unde „vor străluci ca soarele” întru lumina Preasfintei Treimi (Matei 25, 4, 34,; 43).

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 115-116)