De câte ori trece un copil pe lângă noi şi ne salută, este respectuos şi are un comportament frumos spunem că este bine educat sau că are „cei  şapte ani de acasă”. Atunci când întâlnim un copil care nu are o asemenea deprindere spunem că: „de ce nu l-au învățat părinții?”. Aceste concluzii scot în lumină rolul pe care îl are familia în educaţia copiilor în general şi în educaţia religios-morală a copiilor în special.

Familia reprezintă primul loc unde începe educaţia. În familie, copilul începe să-şi formeze vocabularul şi modul de a se comporta cu cei din apropierea sa, aici învaţă acele expresii şi moduri de manifestare care îi vor servi în educaţia ulterioară sau dimpotrivă, acelea de care va putea scăpa cu greu sau deloc.

Exemplul părinţilor este covârşitor, deoarece copii au tendinţa de a imita pe părinţi. Felul de viaţă al părinţilor şi armonia dintre ei îi influenţează pe copii. Copiii fiind foarte receptivi la tot ce văd şi ce aud, familia trebuie să fie foarte atentă cum se manifestă în prezenţa lor. Calitatea educaţiei primite în familie – acei „şapte ani de casă” – depinde îndeosebi de nivelul educaţiei al părinţilor şi al celorlalţi membri ai familiei ce vin în contact cu copilul, în special sub aspect moral, comportamental. Atunci când copilul aude că se înjură, va înjura şi el, dacă vede că se fură, va fura şi el, dacă vede că se minte, va minţi şi el; dacă cei din jur se poartă respectuos, tot aşa va face şi el.

Convingerile şi mai ales educaţia religioasă a familiei sunt foarte importante. Un creştin care ştie de frica lui Dumnezeu şi care cunoaşte cel puţin poruncile Sale (să nu furi, să nu ucizi, să nu mărturiseşti strâmb, să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta, să nu doreşti ceea ce aparţine aproapelui tău etc.), îşi va educa propriul copil în acest spirit.

Familia are rolul primordial în educaţia morală a copiilor, în sânul acesteia formându-se primele deprinderi de comportament. Acasă, lângă părinţii săi, copilul învaţă ce înseamnă respect, politeţe, cinste, cumpătare, învaţă să devină responsabil pentru ceea ce face.

O bună educaţie trebuie să fie fundamentată pe valorile solide ale societăţii în care trăim, dar mai ales pe învăţăturile Bisericii noastre.

De aceea, educaţia religios-morală făcută în familie se prelungeşte şi se desăvârşeşte în Biserică, dar tot cu sprijinul familiei. Copiii trebuie aduşi încă din fragedă pruncie la biserică să fie împărtăşiţi, să participe la slujbele liturgice şi la alte activităţi religioase şi filantropice desfăşurate în parohie.

Copii nu trebuie „abandonaţi” undeva în faţa televizorului, fiind lăsaţi să vizioneze orice fel de desene animate sau emisiuni, ba chiar oricât de mult timp pe zi. Ei trebuie de mici să fie deprinşi cu unele activităţi constructive, căutându-se şi stimulându-se acele daruri cu care sunt înzestraţi de către Dumnezeu şi înmulţindu-le permanent.

Tentaţiile societăţii noastre sunt foarte mari pentru copii, totodată şi periculoase. Dacă baza educaţiei religios-morale este solidificată încă din copilărie, atunci copilul va putea să discearnă între bine şi rău, alegând, bineînţeles, binele.

(Părintele Daniel Țifui)