Conducerea gospodăriei îi aparţine în întregime soţiei – aici, numai ea este singura „stăpână”. Ceea ce este vrednic de reţinut în această descriere a rolului soţiei în familie este atât deosebita demnitate a îndeletnicirilor ei, cât şi extraordinara importanţă a menirii ei în toată complexitatea acesteia (...). Sfântul Ioan Gură de Aur este absolut convins că bărbatul nu va fi niciodată în stare să-şi întreacă soţia în aceste privinţe, nici să devanseze contribuţia ei la bunul mers al căsătoriei şi al vieţii de familie, indiferent de cât de mare ar fi aportul lui material sau financiar; el nu poate aspira decât să o întreacă eventual duhovniceşte:

„V-am arătat că nu puţine sunt binefacerile pe care ni le oferă nouă femeile noastre, însă dacă noi voim să le răspundem cu aceeaşi măsură în lucrurile duhovniceşti, le vom întrece. Căci în lucrurile trupeşti nu este cu putinţă să ne ridicăm la măsura lor. De ce aceasta, mă întrebaţi? Îmi spuneţi, dar, că voi contribuiţi cu multă avuţie la viaţa voastră în comun? Cine, dacă nu ea, vă păstrează şi vă chiverniseşte agoniseala voastră – ceea ce e la fel de important, aşa că este trebuinţă de ea. De ce? Pentru că mulţi sunt cei care au avut mari avuţii şi le-au pierdut fiindcă n-au avut pe cineva care să aibă grijă de ele. Iar în privinţa creşterii copiilor, îmi spuneţi, luaţi amândoi parte la aceasta, şi câştigul este al amândurora. Dar, zic eu, ea este cea care trudeşte mai mult, pentru că ea este cea care poartă pruncul în pântece, şi ea este cea care îndură durerile naşterii. Prin urmare, voi numai în lucrurile duhovniceşti veţi fi în stare s-o întreceţi pe ea.” (Omilia V la II Tesaloniceni, p. 397)

(David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 321-322)