Rolul tatălui în educația copiilor
Observaţi comportamentul liniştit al taţilor atunci când micuţii lor cad. Nu-i îndepărtează pe copii din locurile (aparent) periculoase, ci îi ajută să depăşească dificultăţile. Îi încurajează în loc să-i oprească, să-i tragă deoparte. Iată, acesta este felul masculin de reacţie, care lipseşte în educaţia băieţilor de astăzi.
Dacă e să ne gândim serios la viitorul fiu, atunci nu trebuie să-i protejăm fiecare pas. Fiecare părinte stabileşte individual limita riscului, în funcţie de caracterul propriu şi de cel al copilului. O cunoștință, o femeie cu mână de fier, îşi educă fiii după exemplul vechilor spartani. Sub un soare torid, micuţul ei de 2 ani urcă alături de ea pe munte, deşi până în vârf sunt nici mai mult, nici mai puţin decât un kilometru şi jumătate! Şi merge peste nouă mări şi nouă ţări să se scalde cu fratele său mai mare, care abia a împlinit 6 ani. Mi-e groază să aud aşa ceva, dar pentru ea nici nu poate fi vorba să-ţi educi altfel fiii. Pentru majoritatea mamelor, lucrurile nu stau la fel. Mai bine să căutăm calea de mijloc.
Pentru început, mergeţi în parc şi urmăriţi copiii care se joacă acolo supravegheaţi de taţi. Observaţi comportamentul liniştit al taţilor atunci când micuţii lor cad. Nu-i îndepărtează pe copii din locurile (aparent) periculoase, ci îi ajută să depăşească dificultăţile. Îi încurajează în loc să-i oprească, să-i tragă deoparte. Iată, acesta este felul masculin de reacţie, care lipseşte în educaţia băieţilor de astăzi.
În general, taţii se descurcă mai uşor cu fiii, decât mamele. Este un adevăr care are diverse explicaţii. Soţiile spun că fiii îşi văd taţii mai rar, nu se ciocnesc de ei în gospodărie şi fac mai puţină „alergie” la ei. Eu cred că este altceva la mijloc. Dacă micuţul are relaţii normale cu mama, atunci el se bucură când ea stă mai mult acasă şi nu face nici o „alergie” la ea! Atunci când nu este înţelegere reciprocă, atunci când banala spălare pe dinţi se transformă într-o problemă, sigur că apare „alergia”.
Taţii au fost tot băieţi şi nu şi-au uitat definitiv copilăria. De exemplu, ei ţin minte cât este de greu când îţi e frică să ripostezi sau când ţi se spune, ca unui om nepriceput, ce căciulă să-ţi pui, ce fular să-ţi legi. De aceea, urmăriţi unde cedează ei în faţa fiilor şi unde sunt, dimpotrivă, tari precum cremenea. Şi încercaţi să apreciaţi obiectiv, fără supărări ascunse. Bărbaţii au deseori dreptate când îşi învinuiesc soţiile de răsfăţul copiilor, pentru ca tot ele să ajungă să se plângă de acest lucru.
(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi, traducere din limba rusă de preot Nicolae Creţu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 210-211)
Să încurajăm copiii să acorde mai multă importanță lecturii și învățării
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro