Sfântul Vasile cel Mare învață: „Sălășluirea lăuntrică a lui Dumnezeu aceasta este: să-L avem pe Dumnezeu în noi înșine statornicit cu pomenirea”. Cea mai puternică dovadă că Dumnezeu sălășluiește în inima noastră este atunci când rugăciunea minții lucrează în noi neîncetata pomenire a lui Dumnezeu. Iar templu al lui Dumnezeu ne facem atunci „când urmarea pomenirii nu se întrerupe de grijile pământești, nici se mai clatină mintea de suferințele venite pre neașteptate”. Aici se vădește limpede duhul isihiei minții.

Sfântul Vasile cel Mare nu spune că rugăciunea minții lucrează când încetează grijile pământești, nici că rugăciunea minții încetează când suntem necontenit ocupați cu treburile din afară, ci că mintea are neîncetata pomenire a lui Dumnezeu în ciuda tuturor grijilor pământești. Deci mintea este orânduită duhovnicește, iar această orânduire este principalul țel al meșteșugului ortodox de tămăduire. Urmărim să ne punem mintea în rânduială, astfel încât ea să se lumineze și omul să devină bun călugăr, sau bun soț, bun părinte și bun coleg.

(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în Tradiția Ortodoxă, Editura Sophia, București, 2007, pp. 156-157)