Rugăciunea este odrasla blândeții și a nemânierii. Rugăciunea este culmea bucuriei și a mulțumirii, apărarea de întristare și deznădejde. Trebuie așadar ca mintea la vremea rugăciunii să stea fără glas. Atunci poate cineva să se roage. Căci rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu. Iar rugăciunea cu plâns și în duh este hrană minții, întocmai cum pâinea este hrană trupului. Fericită este mintea care la vremea rugăciunii vorbește fără împrăștiere cu Dumnezeu, aceasta, ca un vultur tânăr, se ridică la înălțime și cu totul schimbată de schimbarea lui Dumnezeu devine luminoasă. Și când stăm la rugăciune să nu ne rugăm să se facă voia noastră, precum se spune, ci voia lui Dumnezeu, precum am fost învățați: „facă-se voia Ta”. Cel ce vrea să se roage curat, să se roage mai întâi pentru împreună lucrarea lacrimilor, pentru ca prin plâns să îmblânzească sălbăticia sufletului și să dobândească rugăciunea curată. Căci și rugăciunea stăruitoare și neîncetată, prin vorbirea cu Dumnezeu, smulge mintea din cugetele lumești și o înfățișează lui Dumnezeu și prin apropierea de Dumnezeu, se umple de evlavie și blândețe. Fără smerenie, rugăciunea nu poate fi bineprimită. Domnul caută la rugăciunea celor smeriți și nu a disprețuit cererea lor. Așadar, cel ce vrea să își curățească inima să o aprindă mereu cu pomenirea Domnului, având numai și numai această cugetare și lucrare neîncetată. Căci nu trebuie ca uneori să ne rugăm și alteori nu, cei ce vor să lepede necurăția lor pururea trebuie să se îndeletnicească cu rugăciunea prin supravegherea minții, chiar dacă umblăm în curte, afară din cămările de rugăciune”.

(Text extras din cartea Sfântul Nectarie, Morala creștină în curs de publicare la Editura Doxologia, traducere realizată după Apanta erga vol. IV, Atena 2010. Editura Doxologia a început editarea Operei complete a sfântului Nectarie de la Eghina urmând îndeaproape ediției critice grecești Apanta, publicate la Atena între anii 2005-2012)