- Părinte, cum vedeţi lucrurile?

- Voi cum le vedeţi?

- Ce să spunem noi, Părinte? Sfinţia Voastră să ne spuneţi.

- Liniştea care stăpâneşte mă nelinişteşte. Se pregăteşte ceva. N-am înţeles bine în ce ani trăim, nici nu ne gândim că vom muri. Nu ştiu ce va fi, situ­aţia este foarte grea. Soarta lumii stă în mâinile unora, dar Dumnezeu încă frânează. Este trebuinţă să facem multă rugăciune cu durere, ca Dumnezeu să intervi­nă. S-o luăm în serios şi să trăim duhovniceşte. Anii sunt foarte grei. A căzut multă cenuşă, zgură, nepăsa­re. Este nevoie de multă curăţire ca ele să dispară. Cei de demult spuneau că va veni ceasul când oamenii vor da cu piciorul în toate. Aruncă îngrăditurile, nu ţin seama de nimic. Este înfricoşător! S-a făcut o babilo­nie. Să facem rugăciune ca oamenii să iasă din aceas­tă babilonie. Citiţi rugăciunea celor trei tineri (Cântarea celor trei tineri) şi veţi vedea cu câtă smerenie se rugau. Precum şi Psalmul 82: Dumnezeule, cine se va asemăna Ție? Să nu taci... Aceasta trebuie să se facă, altfel nu se poate face nimic. Este nevoie de intervenţie dumnezeiască.

Mulţi se molipsesc de unele boli europene şi îna­intează spre mai rău. Un cipriot familist care locuieş­te în Anglia mi-a spus: „Ne primejduim duhovniceşte. Trebuie să plec din Anglia cu toată familia”. Vezi aco­lo cum tatăl o ia pe fiica sa şi mama pe fiul ei. Pe toţi îi cunună, pe toţi îi binecuvintează. Nişte lucruri... mi-e ruşine să le spun. Şi noi dormim în opinci. Nu spun să luăm pancarte, ci să ne îndreptăm atenţia noastră spre marele pericol care ne aşteaptă şi să ne înălţăm mâi­nile către Dumnezeu. Să căutăm modalităţile prin care să ne păzim de rău. Este nevoie să ţinem puţină frână, pentru că toate merg spre nivelare. Acum este vremea spune Psalmul: Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv şi Zev şi Zevel şi Salmana..., care au zis: să moştenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu (Ps. 82,11; vezi şi Judec. cap. 7 şi 8).

Există o mare zăpăceală. Lumea a ajuns ca o moa­ră. Oamenii sunt ameţiţi, sunt ca albinele atunci când loveşti stupul. Albinele ies afară şi încep „vuu...” şi se învârt neliniştite în jurul stupului atunci când acesta este lovit. După aceea ele se vor îndrepta în direcţia în care va bate vântul. Dacă va sufla crivăţul, atunci se vor duce înăuntru. Dacă va sufla vântul de sud (vânt cald), atunci vor pleca... Tot astfel şi lumea, o suflă, când „Crivăţul naţional”, când „Vântul de sud naţional”, şi este, sărma­na, ameţită. Dar cu toate că se face o astfel de fierbere, simt înlăuntrul meu o mângâiere, o siguranţă. Se poate ca măslinul să se fi uscat, dar va da mlădițe noi. Există destui creştini în care Se odihneşte Dumnezeu. Mai există încă oameni ai lui Dumnezeu, oameni ai rugă­ciunii, şi pentru aceasta Bunul Dumnezeu ne mai rab­dă, după care iarăşi va rândui lucrurile. Aceşti oameni ai rugăciunii ne dau nădejde. Nu vă temeţi! Ca neam, am trecut atâtea furtuni şi nu ne-am pierdut, şi să ne temem de vijelia care este gata să se potolească? Nici acum nu ne vom pierde. Dumnezeu ne iubeşte. Omul are ascunsă în el putere pentru vreme de nevoie. Anii grei vor fi puţini. Va fi numai o vijelie.

Nu vă spun acestea ca să vă înfricoşaţi, ci ca să ştiţi unde ne aflăm. Pentru noi este o ocazie rară, căci greutăţile, martiriul sunt o prăznuire. Să fiţi cu Hristos, să trăiţi potrivit cu poruncile Lui şi să vă rugaţi, ca să aveţi puteri dumnezeieşti şi să puteţi înfrunta gre­utăţile. Lăsaţi patimile, ca să vină harul dumnezeiesc. Ceea ce va ajuta foarte mult este să intre înlăuntrul vostru neliniştea cea bună: unde ne aflăm, ce ne va aş­tepta, ca să luăm măsurile necesare şi să ne pregătim. Viața noastră să fie mai calculată. Să trăim mai duhovniceşte. Să fim mai iubitori. Să ajutăm pe cei îndure­raţi şi pe săraci cu dragoste, cu durere şi cu bunătate. Să ne rugăm să iasă oameni buni.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 17-19)