Medicamentul cel mai bun pentru fiecare încercare a noastră este încercarea mai mare a semenilor noștri, pe care este de ajuns să o comparăm cu a noastră pentru a ne putea da seama de marea diferență dintre ele și de marea dragoste pe care ne-a arătat-o Dumnezeu, Care ne-a îngăduit o încercare mai mică. Atunci Îi vom mulțumi, ne va durea pentru cel ce suferă mai mult și ne vom ruga din toată inima ca să-l ajute Dumnezeu.

Mi-au tăiat, de pildă, un picior? Să spun: „Slavă Ție, Dumnezeule, că am cel puțin un picior! Aceluia i le-au tăiat pe amândouă”. Chiar dacă aș rămâne un buștean, fără mâini și picioare, tot va trebui să spun: „Slavă Ție, Dumnezeule, că am umblat atâția ani, în timp ce alții s-au născut infirmi!”.

Eu, din clipa în care am auzit că un familist are hemoragii de unsprezece ani, mi-am spus: „Ce fac eu? Acesta este mirean și are hemoragii de unsprezece ani, are copii și trebuie să se scoale dimineața ca să meargă la serviciu, iar eu nici șapte ani nu am împlinit de când am hemoragii”.

Dacă mă gândesc la celălalt care suferă atât de mult, nu mă mai pot îndreptăți pe mine. Iar dacă mă voi gândi că eu sufăr, iar ceilalți o duc bine, că mă scol noaptea la fiecare jumătate de ceas, deoarece am probleme cu intestinul gros și nu pot dormi, în timp ce ceilalți dorm liniștiți, mă îndreptățesc pe mine însumi dacă murmur.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 222)